Nume
Parola
Vizualizări: 2039
Coordonatorul de programe în cadrul CALM Alexandru Osadci: „Implementarea modelului de organizare a serviciilor bazat pe implicarea sectorului privat ar produce numeroase beneficii"
5 August 2019 — Numeroase studii, dar și întrevederile cu partenerii din SUA mi-au atras atenția asupra modelului american de organizare a serviciilor publice atât la nivel național, cât și local. Acest model, prin implicarea sectorului privat, nu este o noutate pentru țările europene. Spre regret, pe această filieră Republica Moldova a avut o abordare unilaterală, având un model de organizare a serviciilor publice, în mare parte, bazat pe implicarea minuțioasă a APL în tot acest complex de prestare a serviciilor publice, de a administra până la cel mai mic detaliu tot acest ciclu de organizare a serviciilor. Sigur că există și modelul ce implică în aceste activități întreprinderile municipale, dar această administrare directă a serviciilor necesită unele investiții enorme, mai ales în condițiile RM unde marea majoritate a infrastructurii este învechită și necesită o remodelare a procesului tehnologic.

Reieșind din aceste considerente, modelul de organizare a serviciilor bazat pe implicarea sectorului privat este foarte interesant pentru noi, deoarece am putea să beneficiem de mai multe avantaje. În primul rând, mai multe investiții capitale ar putea veni de la sectorul privat. Administrarea aspectelor tehnice ale serviciilor ar fi efectuată de către sectorul privat, fără implicarea plenară a APL, ceea ce ar permite APL să acorde o atenție mai mare altor obiective, inclusiv pentru dezvoltarea economică locală, promovarea afacerilor și atragerea investițiilor, scrierea proiectelor, aspectelor sociale.

De asemenea, acesta este un model benefic pentru APL deoarece toate controalele ce vor fi efectuate nu vor viza atât de mult APL, aceasta fiind o responsabilitate partajată, anumite responsabilități revenind APL, iar altele sectorului privat. Altfel spus, în cazul APL se micșorează nu doar volumul de lucru, dar și cel al responsabilităților. Sigur că APL vor fi implicate în activități de supraveghere și control a operatorului privat, doar că vor avea o libertate mult mai mare.

În Republica Moldova sunt anumite încercări de cooperare între sectorul public și cel privat, poate chiar destul de multe. Un exemplu în acest sens ar fi serviciul de aprovizionare cu apă în mediul rural, unde companiile private prestează acest serviciu. Nu ne permite însă dezvoltarea acestui parteneriat două categorii de impedimente: mentalitatea noastră și legislația care este în vigoare la ora actuală.

Implementarea modelului american de organizare a serviciilor publice ar duce la dezvoltarea sectorului privat, care încă mai este subdezvoltat. Putem presupune că sectorul public, care este atât de mare, cu resurse financiare importante și previzibile, poate fi foarte atractiv pentru sectorul privat, pentru oamenii de afaceri. La nivel de stat este vorba de necesitatea dezvoltării sectorului privat, mărimea numărului de întreprinderi, dar și de afaceri.

Pe de altă parte, acest element important implementat în SUA și țările UE contribuie la crearea unui mediu sigur, cu ajutorul bugetului național, dar și a celor locale, care sunt destul de stabile, previzibile și garantate, ceea ce, într-o mare măsură, sporește interesul sectorului privat.

CALM și APL militează pentru promovarea acestei inițiative, prin implicarea guvernului național, dar și a parlamentarilor, partenerilor noștri, deoarece, pe lângă ajustarea legislației, este nevoie de depășirea acestui aspect psihologic. Mulți colegi fiind preocupați de problemele de zi cu zi, nu reușesc să acorde prea mult timp pentru a cunoaște toate aceste modele de organizare a serviciilor. În acest sens, experiența SUA ar fi una destul de interesantă pentru noi, acest model fiind unul dintre cele mai răspândite, unde marea majoritate a serviciilor nu sunt prestate de către APL, dar de companiile private. Acest sistem s-a dezvoltat atât de mult că operatorii privați deja au posibilitatea de a alege și piețele de desfacere, există un spațiu de extindere a activităților antreprenoriale, iar alte APL, care văd rezultatele, conștientizează că merită de atras acești investitori în comunitățile lor.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă