Vizualizări: 3226
La Costești a avut loc primul atelier de lucru dedicat îmbunătățirii statisticii regionale din centrul țării
25 Noiembrie 2015 — Un atelier de lucru cu genericul „Statistici regionale pentru dezvoltarea regiunilor din Republica Moldova” a avut loc miercuri, 25 noiembrie 2015. Evenimentul a fost organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) în colaborare cu Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Dialogul dintre utilizatorii și producătorii de statistici regionale din Regiunea de Dezvoltare Centru a fost organizat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea statisticii regionale în Republica Moldova” (STATREG), finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul este implementat de GFA Consulting Group (Germania), lider al consorțiului, împreună cu DevStat (Spania), AAM (Ungaria) și Oficiul de Statistică al Slovaciei și se derulează noiembrie 2014 - noiembrie 2016.
Evenimentul face parte dintr-o serie de ateliere de lucru naționale și regionale, al căror scop este să faciliteze crearea unor legături durabile între utilizatorii și producătorii de statistică regională, bazate pe o înțelegere comună a nevoilor și a modului în care statistica regională este produsă și utilizată. La întrunire au participat reprezentanți ai Ministerului dezvoltării regionale și construcțiilor, administrațiilor publice locale și ai organizațiilor neguvernamentale, ai mediului științific, specialiști ADR Centru, experți STATREG, dar și reprezentanți ai biroului de statistică din regiunea Centru.
Prin acest atelier de lucru, organizatorii au urmărit să inițieze comunicarea dintre utilizatorii și producătorii de date statistice regionale, oferind răspunsuri relevante pentru nevoile utilizatorilor și cum pot fi acestea satisfăcute de către producători. Totodată, la eveniment au fost oferite răspunsuri despre cum ar putea fi optimizată utilizarea datelor statistice și administrative.
„Evenimentul de astăzi este foarte important pentru noi pentru că procesul de îmbunătățire a statisticii regionale în Republica Moldova va aduce un suport substanțial în procesul de elaborare a unei strategii regionale calitative. Statistica regională este un domeniu care va deveni un instrument important în viitorul apropiat pentru că tot mai des se vorbește despre descentralizare și despre reforma administrativă”, a menționat, în debutul evenimentului, directorul ADR .
„Asemenea evenimente sint utile pentru că pun față în față producătorii și utilizatorii de date statistice. Este important ca statisticile regionale să fie percepute atît de actorii locali, care sînt în același timp producători și consumatori de date statistice, cît și de factorii de decizie la nivel local, regional și național. Actualmente sînt în proces de elaborare atît Strategia națională de dezvoltare regională 2016-2020, cît și Strategiile de dezvoltare regională pentru aceiași perioadă. La baza acestor documente stă o analiză social-economică detaliată a situației reale la nivel regional și național. La faza incipientă de elaborarea a politicilor publice trebuie să fie atrasă atenția asupra stabilirii criteriilor concrete pentru evaluarea ulterioară a impactului acestora. Aceasta va fi posibil în cazut în care se va dispune de indicatori de monitorizare și evaluare bazați pe date statistice accesibile și veridice” a subliniat, Violeta Evtodienco, șefa Secției statistică regională din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC).
„Asigurarea datelor statistice la nivel teritorial sunt necesare pentru nevoile regiunilor, în principal pentru dezvoltarea regională, dar și alte nevoi regionale. Proiectul a fost gândit într-un mod integrat și, spre deosebire de multe alte proiecte de natură statistică, nu s-a limitat la calcularea unor indicatori. Este esențial ca statistica să producă ceea de ce avem nevoie”, a comunicat Liliana Lucaciu, expert StatReg.
La rândul său, expertul StatReg Jose Cervera-Ferri s-a referit la un șir de exemple practice referitoare la modul în care utilizatorii ar putea folosi în modul cel mai eficient statisticile disponibile. Totodată, s-a mai discutat despre datele statistice și administrative disponibile pentru utilizatorii regionali.
De asemenea, ADR Centru și-a prezentat experiența de planificare strategică regională și provocările privind utilizarea statisticii investițiilor, iar Biroul Național de Statistică a prezentat un studiu de caz privind producerea și utilizarea statisticii investițiilor cu implicarea reprezentanților deținătorilor de date administrative de la nivel regional.
În a doua parte a zilei, a avut loc cea de-a IV-a şedinţă a Comitetului de planificare strategică, în cadrul căreia s-a discutat despre planificarea strategică regională bazată pe dovezi. De asemenea, membrii grupului de lucru regional pentru planificare strategică au abordat fundamentarea obiectivelor și măsurilor strategice pe analize relevante, coerente și credibile. Totodată, specialiștii ADR Centru au prezentat progresul înregistrat în procesul de elaborare a proiectului Strategiei de Dezvoltare Regională Centru pentru perioada 2016-2020. La şedinţa de lucru au participat experţi naţionali şi internaţionali, inclusiv din cadrul proiectului StatReg.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33