Vizualizări: 2208
Ziua Ușilor deschise în Agenția de Dezvoltare Regională Centru
28 Mai 2014 — IALOVENI, 28 mai 2014. Participanții la cursul Dezvoltare Regională și nemijlocit a Programei de instruire a personalului din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale desfășurat de Academia de Administrare Publică, au vizitat Agenția de Dezvoltare Regională Centru, în cadrul evenimentului Ziua Ușilor Deschise la ADR Centru.
Scopul evenimentului a fost de a informa vizitatorii despre procesul dezvoltării regionale în Regiunea Centru, despre rolul și activitățile relevante ale agenției întru realizarea misiunii de bază, dar și promovarea regiunii centru înafara țării, în mod special, în țările membre UE și cele candidate.
Directorul agenției, Tudor MEȘINA a ținut să menționeze faptul că ușile ADR Centru sînt deschise tot timpul pentru toți doritorii de a face cunoștință cu politica de dezvoltare regional, cu proiectele care sînt în implementare, dar și cu perspectivele de realizare a ideilor de proiect.
Participanții la eveniment au vizitat de asemenea și sediul Centrului de Informare pentru autoritățile locale din RM, unde directorul Centrului, Krzysztof Kolanowski, le-a vorbit oaspeților despre atribuțiile centrului, dar și facilitățile pe care le oferă acesta în stabilirea unor parteneriate cu organizații străine în vederea implementării unor proiecte de success.
Prezent la eveniment, reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Igor MALAI, a vorbit oaspeților depre importanța impicării fiecărui cetățean, și mai ales a autorițăților locale în procesul de dezvoltare a localităților.
Toate persoanele au primit materiale informative relevantă despre agenție, regiune, dar și depre proiectele care se desfășoară în perimetrul regiunii centru. Este o frumoasă tradiție să organizăm acest eveniment în primavara fiecărului an, în contextul Zilelor Uniunii Europene avînd colaborări fumoase cu un șir de state membre a UE, care vin cu susținere financiară în implementarea unor proiecte regionale.
Participanții la cursul Dezvoltare Regională își vor continua, astăzi, în a doua parte a zilei, explorarea Regiunii de Dezvoltare Centru, la Costești, Ialoveni, unde vor avea și o sesiune de analiză regională privind domeniile prioritare de dezvoltare. Aceasta v-a consta într-un studiu de caz privind proiectul regional ”Grup de producători și casă de ambalare pentru servicii moderne de marketing la export”.
Oaspeții sînt reprezentanți ai autorițăților publice locale și s-au arătat interesați de colaborări ulterioare cu Agenția de Dezvoltare Regională Centru pentru depunerea eforturilor commune în vederea diminuării disparităților regionale.
Detalii și fotografii găsiți pe www.adrcentru.md

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33