Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 742 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2945
17 Ianuarie 2011 — Prin vizitele postelectorale ale oficialilor străini, fie ei ruşi sau europeni, s-a încercat influenţarea deciziei de creare a unei alianţe de guvernare. Cu toate acestea, hotărârea de a abandona balansarea dintre Est şi Vest în favoarea apropierii de Uniunea Europeană aparţine elitei politice de la Chişinău, care se pare că a reuşit să descifreze mesajele transmise.
Vizualizări: 2689
16 Decembrie 2010 — Pe parcursul a două decenii, problema semnării Tratatului de bază cu România a fost contestată şi discutată până la epuizare, învăluită cu acuzaţii emoţionale. Pentru a readuce discuţia din făgaşul divergenţelor lingvistice şi istorice la cel de ordin tehnic, autorităţile moldovene şi cele române, cu concursul Occidentului, au optat pentru semnarea unui Tratat privind regimul de frontieră.
Vizualizări: 4589
Chisinau, 14 Decembrie 2010 — Comisia Electorală Centrală respinge orice acuzaţii precum că nu ar respecta integral Decizia Curţii Constituţionale privind renumărarea voturilor exprimate în alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010.
Comisia Electorală Centrală respinge orice acuzaţie precum că nu ar respecta integral Decizia Curţii Constituţionale nr.
Comisia Electorală Centrală respinge orice acuzaţie precum că nu ar respecta integral Decizia Curţii Constituţionale nr.
Vizualizări: 2488
14 Decembrie 2010 — Instituţiile media trebuie să ofere informaţii cât mai complete şi exacte despre cine le finanţează, asta în primul rând pentru a trata cu respect propriul public. Iată de ce datele oferite la Camera Înregistrării de Stat trebuie verificate foarte riguros, pentru a evita apariţia unor poziţii dominante sau chiar monopoluri pe piaţă.
Vizualizări: 2582
Declaraţie privind situaţia politică de după alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010
10 Decembrie 2010 — Organizaţiile obşteşti semnatare urmăresc cu îngrijorare demararea controversată a procesului de constituire a viitoarei Alianţe de guvernare în Republica Moldova. Considerăm că o posibilă Alianţă care nu corespunde doleanţelor majorităţii alegătorilor va comporta riscuri serioase legate de revenirea la o formulă de guvernare învechită, care nu corespunde demersului de integrare europeană a Republicii Moldova.
Vizualizări: 3398
Chisinau, 10 Decembrie 2010 — Organizaţiile societăţii civile semnatare ale acestei declaraţii salută dialogul inițiat în vederea constituirii unei alianțe de guvernare de către partidele politice care au acces în Parlament după alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010.
În același timp, organizațiile semnatare sunt profund îngrijorate de o insuficientă flexibilitate și clarviziune a actorilor politici implicați în negocieri care în acest fel riscă să pună în pericol continuitatea parcursului european al Republicii Moldova.
În același timp, organizațiile semnatare sunt profund îngrijorate de o insuficientă flexibilitate și clarviziune a actorilor politici implicați în negocieri care în acest fel riscă să pună în pericol continuitatea parcursului european al Republicii Moldova.
Vizualizări: 3373
Chisinau, 9 Decembrie 2010 — Apel al Forumului civic “Pro Europa” catre opinia publica si catre partidele politice care formeaza Alianta pentru Integrare Europeana
Forumul civic “Pro Europa” format din reprezentanti ai societatii civile, ziaristi, oameni de creatie, etc.
Considerind ca:
1.
Forumul civic “Pro Europa” format din reprezentanti ai societatii civile, ziaristi, oameni de creatie, etc.
Considerind ca:
1.
Vizualizări: 3518
Chisinau, 8 Decembrie 2010 — Conducerea şi colectivul Studioului „Moldova-Film” S.A.
Vizualizări: 2480
6 Decembrie 2010 — Cea mai mare problemă a campaniei electorale din 2010 este nedeclararea cheltuielilor şi veniturilor reale de către concurenţii electorali. Acest sindrom al ipocriziei în masă este favorizat în mare parte de legislaţia permisivă şi de reglementările deficitare.
Vizualizări: 2533
5 Decembrie 2010 — Experţii IDIS „Viitorul” vor prezenta luni, 6 decembrie 2010, studiul „Finanţarea partidelor politice: între transparenţă şi obscuritate”. Evenimentul va începe la ora 14:00, în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33