Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 744 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 1732
18 Aprilie 2019 — La 16 aprilie a avut loc conferința națională dedicată finisării celor zece ani de implementare a proiectului elvețian „Apă și Sanitație în Moldova" (ApaSan). La eveniment au participat parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai proiectului, ai autorităților publice centrale și locale.
Vizualizări: 1962
18 Aprilie 2019 — Conform sarcinilor statutare, reieșind din adresările parvenite de la membrii CALM, dar și din capacitatea de expertiză în domeniul administrației publice locale (APL), Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) monitorizează acţiunile organelor de justiţie, de urmărire penală şi procuraturii în privinţa aleşilor locali. Pe parcursul activității, CALM a depistat un şir de devieri care periclitează încrederea în acţiunile obiective şi imparţiale ale organelor de urmărire penală și procuraturii.
Vizualizări: 1674
17 Aprilie 2019 — Victor Gori este primar la al doilea mandat în Botnărești, Anenii Noi. A reușit să deschidă mai multe locuri de muncă în localitatea pe care o reprezintă.
Vizualizări: 1732
17 Aprilie 2019 — Cutreierând mai multe țări a înțeles că nicăieri nu este mai bine decât acasă, iar la rugămintea consătenilor a candidat la funcția de primar în satul Aluatu, raionul Taraclia. Anatolie Bobici este convins că dacă ar pune fiecare umărul, satul dar și statul ar putea să se dezvolte mult mai ușor.
Vizualizări: 1942
16 Aprilie 2019 — În cadrul celei de-a 36-a sesiuni a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE), la care a participat activ și delegația Republicii Moldova condusă de președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Tatiana Badan, au fost adoptate mai multe Recomandări și Rezoluții. Unele dintre cele mai importante subiecte ce se regăsesc în documentele elaborate de CALRCE sunt Rezoluțiile și Recomandările privind democrația locală și regională în Republica Moldova și Polonia.
Vizualizări: 4012
16 Aprilie 2019 — Primarii municipiilor Ungheni, Strășeni, Comrat, precum și doi reprezentanți ai mun. Cahul au efectuat o vizită de studiu în Polonia, pentru a prelua practicile de succes în implementarea proiectelor de infrastructură care contribuie la creșterea veniturilor bugetelor locale.
Vizualizări: 1777
12 Aprilie 2019 — George Dămian, primarul comunei Ciugud din județul Alba a fost prezent la Forumul Cooperării Franco-Române, desfășurat în perioada 2-3 aprilie la Lyon, Franța. Ciugudul a fost prezentat ca un exemplu de bune practici în conceptul de ”smart village”.
Vizualizări: 1890
11 Aprilie 2019 — În perioada 10-12 aprilie, o delegație a CALM participă la Adunarea Generală a NALAS la Skopje, Macedonia de Munte. Delegația Republicii Moldova/CALM este reprezentată de către Galit Maria, vicepreședinte CALM, primar Sărata Veche, Ceteteu Nina, vicepreședinte CALM, primar de Drochia, Sîrbu Vasile, primar de Căzănești, Telenești și Furdui Viorel, director executiv CALM.
Vizualizări: 4644
11 Aprilie 2019 — Programul Comunitatea Mea în parteneriat cu primăriile comunităților Bilicenii Vechi (r. Sîngerei), Slobozia Mare (r.
Vizualizări: 1708
11 Aprilie 2019 — Experții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Alexandru Osadci, Ludmila Malai și Alexandru Morcov au avut întrevederi cu Lucie Leclert, expert al companiei de consultanță SCAT, în vederea evaluării rezultatelor proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), finanțat de către Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).
Experții au abordat și aspecte ale noului proiect finanțat de Agenția Elvețiană de Cooperare ce va demara în luna septembrie a acestui an și care va fi axat pe toate serviciile APL, nu doar cele de apă și sanitație.
Experții au abordat și aspecte ale noului proiect finanțat de Agenția Elvețiană de Cooperare ce va demara în luna septembrie a acestui an și care va fi axat pe toate serviciile APL, nu doar cele de apă și sanitație.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33