Vizualizări: 928
Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a participat la şedinţa Consiliului colegial al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei
Chişinău, 30 Ianuarie 2009 — Bilanţul activităţii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei pe parcursul anului 2008 a fost făcut, astăzi, în cadrul şedinţei Consiliului colegial al instituţiei, la care a participat Prim-ministrul Zinaida Greceanîi.
Funcţionarii Centrului au raportat despre rezultatele activităţii desfăşurate pe parcursul anului 2008 şi au trasat obiective pentru anul curent. Totodată, Directorul CCCEC, Sergiu Burduja, a atenţionat asupra multiplelor lacune în activitatea angajaţilor instituţiei, ceea ce, portivit Directorului Centrului, a condus la înregistrarea unor rezultate modeste şi nu a permis atingerea scopurilor scontate.
Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a apreciat activitatea CCCEC drept insuficientă şi a chemat angajaţii centrului să se implice mai activ în procesul de reducere a nivelului de corupţie.
Zinaida Greceanîi a menţionat că pentru a îmbunătăţi situaţia la capitolul combaterea corupţiei, Guvernul a purces la implementarea Programului Preliminar de Ţară, a cărui scop de bază şi este atenuarea şi minimizarea flagelului corupţiei. Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei îi revine una din cele mai importante misiuni în realizarea acestui Plan, precum şi a altor măsuri şi programe importante în domeniu.
Primul ministru a specificat că „este necesar ca în activitatea de prevenire a actelor de corupţie accentul de bază să fie plasat pe analiza şi evaluarea riscurilor”, menţionînd că CCCEC are posibilitatea de a utiliza diversele baze de date existente în procesul de apreciere a celor mai vulnerabile segmente în care factorul criminal ar putea activa nestingherit.
Şeful Guvernului a subliniat că „prioritară în anul curent pentru angajaţii Centrului este sarcina creării unui front comun cu societatea pentru contracararea actelor de corupţie şi protecţionism prin utilizarea celor mai avansate practici în domeniile afectate de asemenea fenomene negative”.
Zinaida Greceanîi a subliniat, în final, că atenţia din partea conducerii statului faţă de CCCEC şi pe viitor va fi una sporită.
Serviciul de presă al Guvernului
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33