Vizualizări: 3458
Rezoluţia Adunării de constituire a Asociaţiei Pedagogilor Liberal Democraţi
Chişinău, 15 Septembrie 2008 — Noi, participanţii la Conferinţa de constituire a Asociaţiei Pedagogilor Liberal Democraţi constatăm că actuala guvernare desconsideră învăţămîntul, aplicînd o politică discriminatorie care agravează şi mai mult situaţia din sistemul educaţional al Republicii Moldova.
Învăţămîntul general traversează o criză profundă, ce afectează nu numai calitatea studiilor promovate la acest nivel, ci şi întregul sistem educaţional existent. Amînarea reformării şcolilor de cultură generală, dotarea insuficientă cu literatură şi material didactic, lipsa sfidătoare a unui minim efort de stimulare şi protejare a persoanelor implicate în educarea tinerilor generaţii au condus la degradarea culturală şi la subminarea dezvoltării spirituale a ţării.
Actualmente, învăţămîntul secundar resimte o lipsă acută de specialişti. Absolvenţii instituţiilor de învăţămînt cu profil pedagogic ocolesc instituţiile şcolare, deoarece condiţiile de muncă oferite nu corespund, nici pe departe, minimului necesar pentru existenţă. Indemnizaţiile acordate tinerilor specialişti angajaţi în şcolile rurale nu pot asigura, nici în cea mai mică măsură, rezolvarea problemelor cu care aceştia se confruntă. În acelaşi timp, lipsirea de indemnizaţii a tinerilor pedagogi din mediul urban este discriminatorie şi nejustificată.
Politicile administrate în domeniul învăţămîntului universitar s-au soldat practic cu lichidarea autonomiei universitare. Actualmente, o serie întreagă de instituţii de învăţămînt superior sunt conduse de rectori interimari sau neconfirmaţi de către Guvern. Totodată, plafonarea numărului de studenţi înmatriculaţi pentru fiecare instituţie a îngrădit accesul la studiile superioare pentru un număr considerabil de tineri.
Statutul cadrului didactic se discută de mai bine de 10 ani, fără să fie legiferat. Educatorii şi cadrele didactice de la sate depun eforturi neimaginabile pentru a-şi păstra şi îmbunătăţi calificarea, în condiţiile în care sunt puşi în faţa necesităţii de a-şi lucra terenurile, pentru a supravieţui.
Regimul comunist are o politică discriminatorie de retribuire a muncii în învăţămînt, comparativ cu alte sfere bugetare. Este inadmisibil ca un pedagog cu o vechime în muncă de peste 18 ani să fie remunerat cu doar 1075 lei lunar. Actuala guvernare desconsideră munca pedagogică, forţîndu-i pe profesori să-şi ia o normă didactică dublă, pentru a-şi asigura pragul minim de existenţă. Circa 60 la sută dintre angajaţii din sfera învăţămîntului activează în regim de supra-normă.
Refuzul puterii de a discuta şi de a soluţiona multiplele probleme din învăţămînt, inclusiv cele salariale, demonstrează atitudinea sfidătoare şi arogantă a comuniştilor faţă de cei care, prin educarea noilor generaţii, asigură viitorul acestei ţări. Prin această abordare, Guvernul compromite anul de studii şi perpetuează tensiunea în colectivele pedagogice. Justificarea amînării discuţiilor privind retribuirea muncii cadrelor didactice, prin necesitatea lichidării consecinţelor calamităţilor naturale, este o manifestare de cinism şi o dovadă a lipsei totale de respect faţă de angajaţii din învăţămînt.
Asociaţia Pedagogilor Liberal Democraţi se solidarizează cu cadrele didactice protestatare, considerînd că acţiunile lor sunt pe deplin întemeiate şi legitime. Asociaţia Pedagogilor Liberal Democraţi cere Guvernului să satisfacă integral şi neîntîrziat revendicările cadrelor didactice, pornind de la premisa că domeniul învăţămîntului trebuie să reprezinte, în mod obligatoriu, o prioritate naţională.
Chişinău, 13 septembrie 2008
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33