Vizualizări: 2765
Comunicat de presă cu privire la întrevederea Preşedintelui PLDM, Vlad Filat, cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova
Chişinău, 16 Ianuarie 2009 — La 15 ianuarie 2009, Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, domnul Asif J. Chaudhry, la solicitarea acestuia.
În cadrul întrevederii au fost puse în discuţie subiecte privind starea democraţiei, respectarea drepturilor omului, libertatea presei, situaţia din raioanele de est ale Republicii Moldova, precum şi alte probleme stringente cu care se confruntă ţara noastră.
Un subiect aparte al discuţiilor l-a constituit situaţia legată de apropiatul scrutin parlamentar. Vlad Filat şi-a arătat îngrijorarea faţă de deteriorarea climatului politic din ţara noastră, ceea ce crează posibilităţi de fraudare a alegerilor. Interlocutorii au căzut de comun acord că un scrutin democratic şi transparent va reflecta voinţa cetăţenilor şi va contribui la accelerarea transformărilor pozitive din ţara noastră.
Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a mulţumit diplomatului american pentru sprijinul permanent acordat de ţara sa proceselor de democratizare şi reforme şi pentru asistenţa considerabilă oferită de SUA Republicii Moldova. Vlad Filat şi Asif J. Chaudhry şi-au exprimat convingerea că relaţiile moldo-americane vor cunoaşte o dezvoltare continuă în beneficiul statelor şi popoarelor noastre.
Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33