Vizualizări: 3295
La Bruxelles, a avut loc cea de-a VII-a Reuniune trilaterală RM-UE-Ucraina
19 Decembrie 2008 — O delegaţie condusă de dna Eugenia Kistruga, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a participat, la Bruxelles, la cea de-a VII-a Reuniune trilaterală RM-UE-Ucraina, axată pe problemele ce ţin de frontiera moldo-ucraineană. Din componenţa delegaţiei au făcut parte reprezentanţi ai MAEIE, Serviciului Vamal şi Serviciului Grăniceri ale Republicii Moldova.
Principalele subiecte discutate au inclus examinarea rezultatelor obţinute de ambele state în procesul de demarcare a frontierei, realizarea controlului comun la cinci puncte de trecere a frontierei de stat, fiind subliniată necesitatea aplicării acestuia şi pentru celelalte două puncte de trecere, Maiaki-Palanca-Udobnoe şi Cuciurgan-Pervomaisk.
Şeful delegaţiei ucrainene, dl Victor Kryzhanivski, a menţionat interesul părţii ucrainene pentru avansarea procesului de demarcare a frontierei moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean şi a apreciat înalt nivelul de cooperare între serviciile ambelor state şi EUBAM. De asemenea, el a reiterat susţinerea deplină pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor internaţional recunoscute.
Alte subiecte importante incluse pe agenda reuniunii au vizat examinarea modalităţilor de realizare a mecanismului de schimb prealabil de informaţii privind fluxul de bunuri şi persoane ce traversează frontiera moldo-ucraineană, evaluarea securităţii la frontiera de stat moldo-ucraineană, prevenirea şi combaterea corupţiei, precum şi aspecte de cooperare cu Misiunea UE de asistenta la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM).
Şeful Misiunii UE, generalul Ferenc Banfi, a informat participanţii despre activităţile şi problemele din teritoriu, despre sarcinile prevăzute în Memorandumul trilateral de Înţelegere semnat între RM, UE şi Ucraina, precum şi despre perspectivele de cooperare.
Părţile au mai discutat acţiunile referitoare la implementarea şi realizarea Declaraţiei Comune a Prim-miniştrilor Moldovei şi Ucrainei din 30 decembrie 2005. De asemenea, luând în consideraţie complexitatea obiectivelor EUBAM şi eficienţa demonstrată pe parcursul ultimilor 3 ani de activitate, a fost confirmată importanţa prelungirii mandatului Misiunii.
Pe parcursul reuniunii, Comisia Europeană a manifestat un interes deosebit pentru susţinerea eforturilor autorităţilor moldoveneşti şi ucrainene îndreptate spre consolidarea cooperării la frontiera de stat comună, în special, privind demarcarea frontierei, realizarea controlului comun la punctele de trecere a frontierei, prevenirea şi combaterea corupţiei, implementarea sistemului de schimb prealabil de informaţii.
Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33