Nume
Parola
Vizualizări: 5700
Socialiştii au cerut stoparea estorcării banilor de la cetăţeni de către întreprinderile municipale
22 Mai 2013 — Astăzi, membrii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest în faţa Primăriei mun. Chişinău, criticînd dur activitatea întreprinderilor municipale, în special a S.A „Termocom”.

Socialiştii au invocat sutele de plîngeri depuse de chişinăuieni la sediul PSRM în legătură cu primirea facturilor pentru încălzire pe perioada lunii aprilie curent, atunci cînd aproape 80% din apartamente au fost deconectate de la agentul termic.

Astfel, conform calculelor, încasările pentru serviciul ce nu a fost prestat chişinăuienilor se cifrează la peste 10 mln. lei. Acest subiect, la fel ca şi calitatea proastă a serviciilor prestate de „Termocom”, pierderile în reţea puse pe seama cetăţenilor, plata exagerată pentru tranzitul agentului termic în apartamentele cu încălzire autonomă şi multe altele au fost subiectele menţionate de membrii şi simpatizanţii PSRM la protestul de astăzi.

Protestatarii au solicitat:

- examinarea în regim de urgenţă în cadrul apropiatei şedinţe a Consiliului Municipal Chişinău a situaţiei privind dezastrul organizat de „Termocom” în complicitate cu Primăria Chişinău,

- Demiterea directorului „Termocom” Mihai Cernei şi anularea facturilor pentru serviciul care n-a fost prestat,

- Stoparea presiunilor asupra justiţiei şi înregistrarea în cel mai scurt timp a grupului de iniţiativă pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului general Dorin Chirtoacă.

Manifestanţii au scandat lozincele: „Jos tarife liberale”, „Ajunge să furaţi”, „Referendum”, „Demisia”, „Nu vă bateţi joc de oameni” ş.a.