Vizualizări: 2534
Declaraţia Partidului Liberal Democrat din Moldova privind respectarea drepturilor omului
Chişinău, 10 Decembrie 2008 — Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că situaţia drepturilor omului în Republica Moldova se află în continuă degradare. În anii guvernării comuniste, drepturile omului au fost încălcate în mod flagrant, guvernarea comunistă recurgînd la arestări şi deposedări ilegale, la intentarea dosarelor penale cu substrat politic. Nerespectarea drepturilor omului a îngrijorat deopotrivă opinia publică naţională, cît şi organismele europene şi internaţionale, care au atenţionat în repetate rînduri asupra necesităţii asigurării de către instituţiile publice din ţara noastră a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Partidul Comuniştilor nu numai că nu a întreprins nimic pentru ameliorarea situaţiei, ci dimpotrivă, prin acţiunile sale a limitat şi constrîns în permanenţă drepturile cetăţenilor.
Guvernarea încalcă constant dreptul fundamental al cetăţenilor la o viaţă decentă. Comuniştii au transformat Republica Moldova în cea mai săracă ţară a Europei, făcînd din sărăcie o carte de vizită a ţării. Majoritatea cetăţenilor trăiesc în sărăcie absolută, ceea ce demonstrează falimentul politicii social-economice de 8 ani a guvernării comuniste.
Libertatea presei din Republica Moldova a fost supusă permanent unor limitări îngrijorătoare. Puterea încearcă să controleze mijloacele de informare în masă, atît publice cît şi private, şi să le utilizeze ca instrumente propagandistice împotriva opoziţiei. În acelaşi timp, instituţiile de presă, care au o politică editorială independentă, sunt intimidate, persecutate şi chiar eliminate de pe piaţa mediatică.
Guvernarea îngrădeşte dreptul cetăţenilor la libera asociere. Campania de hărţuire a partidelor politice, prin intermediul structurilor guvernamentale, urmăreşte eliminarea din competiţia politică a opoziţiei democratice. Este încălcat, de asemenea, dreptul cetăţenilor privind participarea la procesul decizional. În anii guvernării comuniste toate iniţiativele de desfăşurare a referendumurilor naţionale în probleme importante pentru evoluţia democratică a Republicii Moldova au fost blocate de către guvernanţi. Regimul comunist a subminat funcţionarea instituţiilor democratice şi a limitat pluralismul politic.
Prin subordonarea sistemului judiciar, guvernarea încalcă dreptul cetăţenilor la o justiţie echitabilă. La ora actuală autocraţia a devenit sursa legii care submină independenţa judiciară.
Puterea încalcă grav dreptul cetăţenilor la libera circulaţie. Refuzul de a semna Convenţia privind micul trafic la frontieră, privează peste un milion de cetăţeni de dreptul de a circula liber în zona de frontieră a Uniunii Europene.
Partidul Liberal Democrat din Moldova declară că respectarea drepturilor omului este condiţia de bază a unui stat democratic, a unei societăţi în care demnitatea şi valoarea cetăţeanului sunt protejate.
Partidul Liberal Democrat din Moldova
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33