Nume
Parola
Vizualizări: 2646
PDM a felicitat PSD România cu ocazia victoriei în alegerile parlamentare
2 Decembrie 2008 — Dumitru Diacov, Preşedintele Partidul Democrat din Moldova a expediat un mesaj de felicitare lui Mircea Geoană, preşedintele PSD Romania cu ocazia victoriei PSD în alegerile parlamentare. „Am fost alături de voi, am trăit aceleaşi emoţii şi ne-am bucurat mult să aflăm că PSD a ieşit pe primul loc după numărul de voturi acumulate, iar candidaţii pe care i-a promovat au fost cei mai buni. „ se relatează în scrisoare. PDM consideră că PSD a demonstrat încă o dată că este o forţă politică puternică, consolidată, iar ideile şi valorile europene pe care le promovează partidul au o susţinere largă din partea cetăţenilor. Scrutinul recent a demonstrat trendul ascendent al încrederii cetăţenilor faţă de PSD, o formaţiune consacrată scopurilor de edificare a unui stat social, bazat pe principiile şi valorile social-democraţiei europene. Partidul Democrat din Moldova a semnat un Acord de parteneriat şi cooperare cu Partidul Social-Democrat din România în decembrie 2006.