Nume
Parola
Vizualizări: 4248
INSTITUŢIILE MEDICALE VOR IMPLEMENTA STANDARDE DE TRATAMENT PENTRU FIECARE MALADIE
Chişinău, 29 Noiembrie 2008 — Instituţiile medico-sanitare vor putea îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale acordate populaţiei, în baza aplicării Protocoalelor clinice, puse la dispoziţia medicilor pentru aplicare în practică. Primele 6 Protocoale clinice naţionale tipărite sînt transmise astăzi instituţiilor medicale spre implementare. Protocoalele au fost elaborate de echipe de specialişti în diferite profiluri medicale, fiind aprobate de Ministerul Sănătăţii. Elaborarea şi tipărirea documentelor a fost realizată cu suportul Programului SUA „Provocările Mileniului”. Protocoalele clinice reprezintă o standardizare a tratamentului şi asistenţei medicale acordate pacienţilor şi, în mai multe ţări dezvoltate, au un caracter obligatoriu. Acestea permit medicului alegerea maximal de rapidă, corectă şi eficientă a tacticii de tratament a pacientului respectiv, facilitînd luarea deciziilor şi în diverse cazuri clinice complicate. Totodată, aceste protocoale vor servi şi în calitate de ghiduri pentru procurarea medicamentelor, în special a celor de bază şi a echipamentului medical. De asemenea, protocoalele vor stabili standarde de „practică medicală acceptată” şi definirea aşteptărilor de performanţă a activităţii prestatorilor de servicii medicale. Astfel, protocoalele clinice sunt o necesitate parvenită din cerinţa asigurării unui standard de calitate a actului medical, de care să beneficieze, în mod egal, pacienţii din orice colţ al ţării şi o măsură menită să prevină corupţia în sistemul de sănătate. Pînă în prezent, au fost puse la dispoziţia lucrătorilor medicali, cadrelor didactice medicale, studenţilor şi rezidenţilor 22 Protocoale clinice naţionale şi Standardele de asistenţă medicală, recomandate pentru a fi implementate. Documentele respective, din data aprobării, sunt plasate şi pe pagina WEB a Ministerului Sănătăţii (www.ms.gov.md). În prezent sînt în proces de aprobare Protocoale clinice naţionale pentru încă 20 de maladii. **Serviciul de Presă al Ministerului Sănătăţii