Nume
Parola
Vizualizări: 2520
Declaraţia Conferinţei de constituire a Organizaţiei de Tineret al PLDM
Chişinău, 17 Noiembrie 2008 — Noi, delegaţii la Conferinţa de constituire a Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal Democrat din Moldova, constatăm că politicile de tineret promovate de guvernarea actuală sunt declarative, populiste şi, în consecinţă – ineficiente. Scăderea dramatică a calităţii vieţii, lipsa de şanse şi posibilităţi pentru tineri, sunt rezultatul direct al guvernării comuniste. În Republica Moldova tinerii nu beneficiază de un mediu favorabil pentru dezvoltare şi realizare personală şi profesională. Accesul limitat la studii, calitatea îndoielnică a studiilor, lipsa serviciilor sociale adecvate, cumulată cu starea financiară precară a tinerilor, favorizează fenomenul marginalizării şi chiar excluderii sociale a unei părţi importante a tinerilor din Republica Moldova. Cadrul actual de luare a deciziilor la toate nivelele nu încurajează participarea tinerilor. Acest fapt alimentează apatia tinerilor şi are drept consecinţă neparticiparea lor la viaţa publică. „Anul Tineretului”, anunţat cu mare pompă de către guvernanţi, a rămas o simplă lozincă a comuniştilor. Statul nu a întreprins nimic pentru soluţionarea celor mai arzătoare probleme ale tinerilor. Situaţia dificilă în care s-au pomenit tinerii demonstrează fără echivoc faptul că actuala guvernare desconsideră tinerii, fiind interesată doar în menţinerea avantajelor proprii şi nu are capacitatea de a genera viziuni noi, care să ofere tinerilor şansa de a se realiza. O parte considerabilă a tinerilor din Republica Moldova suferă din cauza sărăciei. Lipsa unor politici adecvate de utilizare a resurselor de muncă disponibile pe plan naţional, lipsa unui cadru investiţional favorabil pentru crearea locurilor noi de muncă generează exodul masiv al tinerilor peste hotarele republicii. Efectele negative directe ale migraţiei sunt dezintegrarea unui număr mare de familii tinere şi degradarea genofondului ţării. Noi, delegaţii la Conferinţă, avînd în vedere situaţia catastrofală în care s-au pomenit tinerii după 8 ani de guvernare comunistă, considerăm că Partidul Comuniştilor nu mai are dreptul moral de a guverna aceasta ţară. A venit timpul schimbărilor cardinale şi promotorul acestor schimbări este PLDM. În acest context, facem apel la toţi tinerii din Republica Moldova să se implice activ împreună cu PLDM în procesul de modernizare a ţării noastre, pentru asigurarea unui viitor demn şi prosper Republicii Moldova. Adoptată la Conferinţa de constituire a Organizaţiei de Tineret a PLDM. Chişinău, 15 noiembrie 2008