19 Aprilie 2011 — Reţele sociale şi blogurile au devenit un ingredient indispensabil al comunicării publice. Este greu de a estima impactul acestor mijloace asupra comportamentului politic al societăţii moldoveneşti dar este de remarcat orientarea unor resurse din ce în ce mai impresionante în această direcţie. Politicienii (deocamdată cei marginali sau cei din opoziţie) îşi fac bloguri şi încearcă prin intermediul acestei comunicări virtuale să compenseze lipsa lor de audienţă. Reţele sociale (twitterul şi facebookul) au fost utilizate pentru mobilizarea tinerilor pe 6-7 aprilie 2009 şi sînt în continuare mijloace deloc de neglijat de difuzare a unor mesaje pentru grupuri destul de mari de oameni. Atît blogurile, cît şi reţelele sociale sînt folosite frecvent în calitate de canale de scurgere de informaţie care, ulterior, sînt invocate de mijloacele mass-media „serioase” (televiziunea, ziarele, site-urile de ştiri) drept surse credibile de informaţie.

De asemenea, prin intermediul reţelelor sociale sînt orchestrate campanii întregi întru susţinerea unor scopuri de multe ori dubioase. Nu mă refer, evident, la campaniile de ajutorare, de exemplu, a cîinilor vagabonzi, ineficiente prin excelenţă, întrucît nu reclamă niciun efort din partea celui care apasă pe tastă. Te poţi pomeni, însă, într-o bună zi invitat să susţii un anumit politician la funcţia de preşedinte a ţării, într-o situaţie în care nu-ţi arde de politică sau să fii bombardat cu mesaje ce insinuează mieros şi insistent despre calităţile neasemuite ale unui anume post de televiziune. Chiar dacă par inofensive şi-ţi creează iluzia alegerii, aceste invitaţii şi insistenţe te marchează pe durata întregii zile, îţi intră în cap, iar curiozitatea pur omenească te obligă să urmăreşti în continuare derularea dialogurilor chiar dacă aparent eşti total dezinteresat de ele. Astfel intri în joc şi eşti absorbit de reţea deşi ai senzaţia că tu eşti stăpînul ei.

În aceste condiţii, te poţi întreba cît de bune sînt reţele sociale şi blogurile? Specialiştii divizează aceste instrumente de comunicare în patru categorii – indiferentiste, izolaţioniste, constructive şi distructive. Reţelele indiferentiste, deşi păstrează un canal de legătură cu lumea exterioară, se conduc cu toate acestea de principiul „noi nu ne băgăm la voi nici voi să nu vă băgaţi la noi”. Reţele izolaţioniste se aseamănă cu primele, dar reprezintă cluburi specifice de interese care reduc la minimum contactele cu lumea exterioară. Drept exemplu de reţea izolaţionistă poate servi aşa-numita Civil Society Leadership Network (CSLN), o reţea a absolvenţilor unui program al Consiliului Europei din care fac şi eu parte. Exemple de reţele indiferentiste sînt blogurile scriitorilor. Chiar dacă nu-ţi este interzis accesul şi dreptul de a lăsa un comentariu pe ele, în cazul în care nu eşti cu stea în frunte, resimţi dureros că prezenţa ta este indezirabilă iar comentariile tale sînt învăluite într-o tăcere indiferentisimă. Nu-ţi rămîne nimic altceva decît să fugi din aceste medii puriste şi intelectualiste în care te simţi mic şi nevolnic alături de nişte titani ai minţii.

Şi, totuşi, aceste tipuri de reţele sociale sînt cele mai inofensive pentru că nu-şi doresc de cele mai multe ori să manipuleze şi să indoctrineze. Limitate la un număr destul de mic de oameni, aceste zone de comunicare sînt destul de periferice şi nu pot conta atunci cînd se doreşte crearea unor curente de opinie.

Mult mai periculoase din acest punct de vedere mi se par reţelele constructive şi distructive. De fapt, nici nu prea pot să fac distincţie între ele. De exemplu, facebook-ul este o reţea, considerată „elevată”, care reuneşte persoane ce au chef de discuţii „deştepte” spre deosebire de badoo, o reţea în care n-are sens să discuţi despre politică şi Kant, ci ar fi indicat pur şi simplu să „vînezi” gagici. Şi, totuşi, vînatul de gagici mi se pare o ocupaţie în care doza de manipulare este redusă la minimum din cauză că toţi cei intrai pe badoo ştiu prea bine ce rea celălalt. Păsăruicele cad în plasă pentru că şi-au dorit cu tot dinadinsul acest lucru. Pe facebook, însă, discuţi deseori cu oameni ale căror intenţii nu le poţi descifra cu uşurinţă. Aici eşti invitat în tot felul de cluburi de promovare a unor cauze ciudate, ţi se propune prietenie cu anumiţi lideri politici ale căror conturi sînt administrate de tot felul de consilieri şmecheri şi eşti de multe ori luat în furci de foşti „prieteni” cu care n-ai nici un chef să discuţi. Cel mai grav e însă faptul că deşi reţele sociale sînt considerate spaţii private, în realitate ele n-au nici în clin nici în mînecă cu confidenţialitatea. Intrat aici, eşti extrem de expus şi devii o victimă uşoară pentru cei care-ţi doresc „binele”. Pozele în care este prezentat cheful din biroul lui Dorin Chirtoacă a apărut exact pe o reţea de socializare. Recent am aflat că un ambasador al Moldovei are conflicte de familie tot datorită Internetului. Culmea este că datorită acestor reţele nu mai este necesar să probezi ceva. Poţi spune orice că oricum te afli într-un spaţiu virtual. Aerul rabdă tot.

Dar cea mai mare iluzie este că eşti liber în faţa acestor reţele sociale. Din contră, am devenit sclavii lor. Cea mai mare parte a timpului de serviciu explorăm aceste zone ale comunicării mediate. Revenim acasă şi ne scufundăm din nou în navigarea pe aceleaşi suprafeţe invizibile. Vrei să scapi de dialogurile insuportabile ale colegilor tăi dar nu poţi. Revii la ele pentru a afla ce nouă idee a născocit vechiul tău prieten pe care-l ştii incapabil de a născoci ceva. De aceea, cred, că reţelele sociale sînt mai curînd distructive decît constructive. Ele te înghit şi te servesc cu o informaţie fără de care poţi trăi liber dar care la un moment dat devine indispensabilă.

De aceea, cea mai bună reţea socială este badoo-ul. El îţi oferă mereu doar ceea de ce ai realmente nevoie.

Cornel Ciurea

Articol scris în cadrul proiectului european „Dezvoltarea şi promovarea unui climat mediatic modern în Republica Moldova”. Opiniile exprimate în acest articol aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Comisiei Europene.