Vizualizări: 2763
Discursul lui Dumitru Diacov, liderul fracţiunii Partidului Democrat în cadrul dezbaterilor asupra proiectului bugetului 2009
30 Octombrie 2008 — Stimaţi colegi!
Sincer să fiu, am avut o uşoară speranţă, că noul Guvern în frunte cu Dna Grecianîi, şi în special cu noul Ministru de Finanţe, Dna Durleşteanu o să ne impresioneze cu un buget mai european, mai modern. Un buget care să contribuie la mobilizarea ţării, la creşterea economică de lungă durată. Cel puţin am sperat, că se va încerca o nouă ideologie de formarea a bugetului, nu doar cea consumistă, care a promovat-o Executivul precedenţii 7 ani.
Însă noutăţile s-au redus doar la renunţarea prezentării bugetului în formă tipărită, limitându-ne doar la cea electronică. Bun, s-au economisit probabil şi câteva zeci de mii de lei, o chestie foarte bună. Dar nu sunt sigur, că a contribuit acest lucru şi la sporirea calităţii perceperii şi respectiv, a analizei proiectului de către deputaţi.
Dar să trecem la subiect.
Nu mai vin astăzi cu tradiţionalele critici, că bugetele prezentate pe parcursul guvernării comuniste prezintă o simplă contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor ţării. Aşa a fost, aşa este şi astăzi.
Am vorbit practic cu fiecare ocazie, că bugetul este expresia politicii economice a Guvernării. Că alcătuirea bugetului nu se începe de la constatarea gradului de creştere a PIB-ui şi nivelului inflaţiei şi de la aceşti parametri se începe de a insera veniturile posibile. Tocmai invers – bugetul se alcătuieşte astfel, ca să asigurăm nivelul dorit de creştere economică, inclusiv de majorare a PIB-ui, dar şi a veniturilor reale ale cetăţenilor ţării. Dacă actuala Guvernare î-şi doreşte o creştere doar de 6 la sută, atunci totul e logic.
Însă o astfel de creştere, pentru ţara noastră este catastrofală. Asta pentru economia Americii sau Uniunii Europene o creştere de 2-3 la sută este o realizare spectaculoasă. Ca să ajungem la normal, noi avem nevoie de o dinamică de cel puţin 9-11 la sută, un ritm pe care l-au realizat toate ţările nevoite să iasă din sărăcie.
Şi acest obiectiv este foarte realizabil, inclusiv prin politica bugetară.
Anii precedenţi, fracţiunea noastră în permanenţă a atenţionat că bugetele propuse sunt categoric diminuate la venituri şi respectiv la cheltuieli, cu circa 15-20 la sută. Această poziţie a noastră şi-a găsit confirmarea în permanentele modificări la buget pe care le opera Executivul pe parcursul anului şi care coincideau perfect ca valoare cu suma modificărilor pe care le propuneam noi. Spre exemplu, în 2007 noi am propus să fie mărită cifra veniturilor bugetului 2008 cu circa 1,3 mld. Lei. Clar, că propunerea noastră a fost respinsă. Iar apoi, Executivul a venit în Parlament în câteva tranşe şi a sporit suma veniturilor exact cu această cifră.
O analiză succintă a proiectului ne permite să afirmăm, că bugetul 2009 poate fi modificat cu un adaos la venituri de cel puţin 1,4 mld lei.
Din lipsă de timp, voi indica doar o singură sursă. În anexa 2 - Sinteza veniturilor bugetului de stat găsim poziţia Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile importate la care se presupune să încasăm 8 miliarde 820 milioane lei. Nu pot să nu remarc aici, că această cifra prezintă 49,7 % din totalul veniturilor. Deci jumate din buget va fi asigurat de import. Bună realizare la 8 ani de guvernare.
Dar să revenim la proiect. În nota informativă, la p.8 găsim, că Guvernul presupune o majorare a importului doar cu 24%. Foarte discutabilă această cifra, mai ales atunci când chiar statistica oficială atestă, că doar în 8 luni ale anului curent importurile sau majorat cu 46 la sută. Extrapolând această proporţie, deducem că doar la acest compartiment ne putem aştepta la venituri de aproximativ 10 miliarde 220 milioane. Astfel noi propunem ca la venituri în bugetul anului 2009 să aprobăm cifra de 19 134,9 mil. Lei. Vă aduc toate asigurările, că este o cifră absolut reală.
Ar mai fi de comentat aici şi alte poziţii. Spre exemplu, accizele la benzină şi motorină, care în mod inexplicabil nu au suferit nici o modificare în raport cu anul 2008. Cam staniu. Numărul de maşini este în permanentă creştere. Se vede cu ochiul liber, suficient să ieşi în orile de vârf pe străzile din Capitală. Statistica ne raportează regulat că transportul de mărfuri, inclusiv auto, este în creştere. Iar consumul de combustibil, dacă e să credem autorilor bugetului, este constant. Nu am auzit despre un aflux masiv de automobile econome cu tracţiune electrică la noi în ţară.
La capitolul cheltuieli.
Am mai vorbit nu o dată, că bugetul este expresia financiară a politicii promovate de Guvernare. Ani de zile tot trâmbiţăm despre reîntregirea ţării. Avem chiar şi un Minister în acest sens. Iată, că în sfârşit se propune de a aloca şi nişte bani în acest scop – ert.4, p.c). Păcat, că nu este descris detaliat cum se planifică de a folosi aceste sume. Dar oricum, este salutabil acest efort şi noi am propune să fie majorat acest fond până la 60 mil. Pentru a avea un suport real al procesului de reintegrare, nu doar pentru a finanţa deplasările la tratative şi conferinţe internaţionale. În opinia noastră, banii alocaţi urmează a fi îndreptaţi pentru lucru cu populaţia din stânga Nistrului, stimulând-o prin diverse programe de ordin social, cultural şi chiar economic, să se integreze în viaţa ţării. Aici ar fi binevenită şi implicarea societăţii civile, diplomaţiei populare, prin folosirea mecanismului de granturi din partea Statului.
Tot aici, fiindcă sunt afiliate ca esenţă, venim cu propunerea de a aloca suplimentar 10 mil. Lei Ministerului Învăţământului pentru organizarea efectivă a sistemului de însuşire a limbii române sau moldoveneşti, dacă vă place mai mult, de către alolingvi. În special în provincie. Or, reintegrarea ţării presupune şi integrarea lingvistică a tuturor cetăţenilor, indiferent pe care mal locuiesc.
Bineînţeles, că nu putem trece cu vederea problema salarizări bugetarilor. În special în condiţiile când rata inflaţiei este mult peste promisele 10%. Nu-mi vine să cred, că autorii proiectului sincer cred în inflaţia de sub 10%, prognozată şi pentru anul viitor, chiar dacă anul acesta ne salvează uşor descreşterea preţurilor la combustibil.
Fracţiunea PDM insistă să fie alocaţi suplimentar cel puţin 600 mil. Lei pentru majorările salariale în sectoarele bugetare, şi în primul rând la pedagogi şi medici.
Venind vorba, fracţiunea PDM a depus un proiect de lege în acest sens şi afirmăm că bugetul are resurse de a opera majorările respective.
Am fost foarte miraţi să vedem în proiect, că pentru determinarea cuantumului ajutorului social, prevăzut în Legea cu privire la ajutorul social, venitul lunar minim garantat al familiei va constitui 430 de lei. Domnilor din Executiv şi fracţiunea majoritară unde este orientarea socială? Recent, chiar Ministerul economiei a stabilit, că plafonul sărăciei absolute este de 720 lei. Ar fi logic să fixăm în proiect măcar această cifră.
Nu putem omite la discutarea bugetului şi problemele sectorului agrar. Este o nebunie totală ca într-o ţară agrară problemele producătorilor agricoli să fie plasate la coada priorităţilor. Şi asta în timp ce anume acest sector al economii naţionale asigură peste 40 la sută din locurile de muncă din ţară şi peste 60 la sută din modestul nostru export. Pentru a salva agricultura moldovenească se impun de urgenţă o serie de măsuri şi astăzi este nevoie să creăm o asigurare bugetară a lor. Astfel noi propunem să fie suplinite subvenţiile destinate agricultorilor cu 370 mil. Lei, dintre care:
• 100 mil. Lei subvenţionare procurării tehnicii agricole şi implementare tehnologiilor moderne;
• 150 mil. Lei pentru achitarea parţială ( până la 70 %) a dobânzii bancare pentru producătorii agricoli.
Lista propunerilor noastre ar putea fi încă lungă, dar generalizând, considerăm, că bugetul pentru anul 2009 ar putea să-şi permită o cifră de cheltuieli de circa 20 miliarde 509 milioane lei, sau cu 2 miliarde 200 milioane mai mult decât propune proiectul.
Ne dăm bine seama, vom genera o cifră considerabilă a deficitului bugetar, însă avem o sursă reală de a acoperi acest deficit. Mă refer la privatizarea averii Statului, care anul acesta se derulează în ritmuri galopante. Şi foarte îndoielnică ne pare în aceste condiţii cifra încasărilor din privatizări de numai 390 mil. lei. Guvernul este foarte modest în aşteptările sale. Pentru anul viitor se pregătesc pentru privatizare aşa obiecte apetisante cum ar fi „Banca de economii”, recent inclusele în listă Air Moldova, hotelul Codru. Deja sunt expuse la licitaţii societăţi extrem de valoroase – SA UNIC (312 mil. Lei), SA „Tutun” (308 mil. Lei), şi chiar controversatul SA „Ipteh” (circa 700 mil. Lei). Nu este exclus, că se va ajunge la privatizarea şi S.A. Moldtelecom. Totalizând, considerăm că aici ne putem aştepta sigur la venituri mult peste 1 miliard jumate de lei.
Cifră, care ne permite nu doar să acoperim deficitul bugetar, dar şi să ne apucăm, cum spuneam la început, de investiţii. Şi în acest sens, fracţiunea PDM recomandă să se aloce vre-o 30-40 mil. Lei pentru relansarea renumitului S.A. Tracom. Să încercăm cu adevărat să refacem o uzină mare, să creăm un veritabil producător de utilaje agricole. Fiindcă am auzit, că deja se pune la cale o privatizarea urgentă şi a acestui obiect. Cum altfel, atâta teren în centru capitalei se perdea.
La final.
Stimaţi colegi deputaţi, stimaţi membrii ai Guvernului, dragi reprezentanţi ai mass-media!
Nu vă imaginaţi, că avem iluzia că măcar ceva din propunerile sau sugestiile noastre vor fi acceptate de majoritatea actuală. Suntem departe de aceste naivităţi. Această analiză ne-am permis-o deoarece bugetul pentru 2009 este un buget deosebit. El va fi votat de guvernarea actuală. Iar realizat de ALŢII, DE O GUVERNARE DE COALIŢIE. Sunt convins de acest lucru. Şi noi ne-am propus să arătăm societăţii, că chiar în condiţiile grele, în situaţia de criză există perspectivă, există şanse şi sunt oameni, sunt echipe capabile să valorifice aceste şanse.
Iar proiectul bugetului propus astăzi Fracţiunea PDM nu-l votează, el este unul mediocru, orientat spre consum, chiar aş spune parazitar, şi nu oferă nici o speranţă ţării.
Autor: Partidul Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33