Nume
Parola
Vizualizări: 2721
Activiştii PDM din Bălţi aderă la Partidul Umanist
21 Noiembrie 2010 — În semn de protest faţă de includerea lui Vlad Plahotniuc în lista candidaţilor la funcţia de deputat a PDM, un grup de activiştii ai acestui partid, din mun. Bălţi, au declarat că aderă la Partidul Umanist.

„Declar public că eu, împreună cu alţi 20 de colegi, părăsim Partidul Democrat şi aderăm la Partidului Umanist în semn de protest faţă de politica pe care o promovează liderul PD Marian Lupu”, a declarat Tatiana Cruşevan, vicepreşedintă a organizaţiei de femei, membră a consulului municipal a organizaţiei PDM din Bălţi.

Conform afirmaţiilor Tatianei Cruşevan, dânsa a venit în PDM în speranţa schimbărilor spre bine în Bălţi, dar şi în toată ţara, însă s-a dezamăgit în conducerea partidului.

„După alegerile din iulie 2009 în Partidul Democrat a fost instaurat dictatul lui Lupu, pentru care contează doar deciziile proprii. Iniţiativele şi argumentele organizaţiei de la Bălţi nu
l-au preocupat niciodată. Pe toţi ne-a şocat susţinerea de către deputaţii PD-ului a candidaturii lui Mihai Gimpu la funcţia de preşedinte al parlamentului. Astăzi nu mai puţin suntem şocaţi de includerea controversatului om de afaceri Vlad Plahotniuc pe lista de candidaţi la funcţia de deputat a PDM ”, a susţinut Cruşevan

De fapt, vorbim despre cumpărarea de către Plahotniuc a Partidului Democrat, consideră Cruşevan.

„Comportamentul lui Lupu a dezamăgit mulţi activişti regionali ai PD-ului. Anul trecut noi am chemat oamenii să voteze pentru Lupu şi ne-am pomenit cu Ghimpu. Este lipsit de sens să-l votăm şi anul acesta pe Lupu şi să ne alegem cu Plahotniuc”, a opinat Tatiana Cruşevan.

„Aderăm la Partidul Umanist în frunte cu Valeriu Pasat deoarece este o forţă politică echilibrată şi constructivă, capabilă să aducă stabilitatea şi pacea râvnită de populaţia ţării” – a mai spus dna Cruşevan

Serviciul de presă al PUM