Vizualizări: 3946
Raport analitic “Impactul investiţiilor străine directe asupra economiei Republicii Moldova”
Chisinau, Hotelul Codru, 27 Iulie 2010 — Centrul Analitic Independent “Expert-Grup”, în colaborare cu Ministerul Economiei şi PNUD Moldova, în cadrul Proiectului comun al Biroului Naţional de Statistică, PNUD, UNIFEM, UNFPA şi UNICEF “Consolidarea Sistemului Statistic Naţional” invită reprezentanţii mass-media la lansarea raportului analitic “Impactul investiţiilor străine directe asupra economiei Republicii Moldova”.
Evenimentul va avea loc marţi, 27 iulie 2010, ora 10:30, în incinta hotelului Codru, Sala Roz, str. 31 August 1989, 127.
Raportul, elaborat pentru Ministerului Economiei, include analiza impactului investiţiilor străine directe (ISD) asupra economiei Republicii Moldova. În special, a fost investigată măsura în care ISD au contribuit la creşterea economică, la creşterea exporturilor şi angajarea forţei de muncă, performanţa companiilor cu ISD în comparaţie cu activitatea companiilor cu capital local, efectele pozitive sau negative ale ISD asupra producătorilor locali. Lucrarea include şi o serie de recomandări de politici pentru a maximiza efectele pozitive ale investiţiilor străine directe pentru economia Republicii Moldova.
La evenimentul de lansare a raportului vor participa Valeriu Lazăr, Viceprim-ministru, ministru al Economiei, Matilda Dimovska, Reprezentant Rezident adjunct, PNUD Moldova, reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova, Ministerului de Finanţe, Băncii Naţionale a Moldovei, precum şi grupuri analitice, organizaţii internaţionale şi mass-media.
Pentru contact: Aurelia Spătaru, managerul proiectului “Consolidarea Sistemului Statistic National”, tel. (+373 22) 40.31.42, E-mail: aurelia.spataru@undp.org.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33