Nume
Parola
Vizualizări: 3198
Proiect . LEGE cu privire la predarea disciplinei „Bazele Ortodoxiei” în învăţământul preuniversitar din Republica Moldova
19 Iulie 2010 — Acest proiect de Lege a fost eleborat de grupul condus de membru-corespondent al AŞM Valeriu Pasat.

Proiect

LEGE
cu privire la predarea disciplinei „Bazele Ortodoxiei”
în învăţământul preuniversitar din Republica Moldova

Poporul adoptă prezenta Lege la referendumul republican care are autoritatea să valideze modul de introducere a disciplinei ”Bazele Ortodoxiei” în învățământul preuniversitar.
Religia creştin-ortodoxă a determinat formarea poporului nostru, dăinuirea sa de-a lungul istoriei, reprezentând particularităţile sale identitar-istorice şi moral-culturale fundamentale. Spiritualitatea ortodoxă a consolidat de-a lungul timpului relaţiile dintre reprezentanţii naţiunilor conlocuitoare. Constituind o parte componentă a patrimoniului cultural-spiritual comun, Ortodoxia rămâne a fi şi în continuare unicul factor constant de consolidare a societăţii. Cunoaşterea spiritualităţii noastre ortodoxe, promovarea valorilor ei sunt un deziderat. Într-o societate secularizată, axată preponderent pe nişte pseudo-valori, se impune în mod pregnant familiarizarea tinerii generaţii cu adevăratele valori, ce parvin dintr-un sorginte – credinţa noastră milenară. În virtutea acestor argumente este şi firesc, şi imperios ca disciplina „Bazele Ortodoxiei” să fie introdusă în învăţământul preuniversitar din Republica Moldova.

Articolul 1. Denumirea disciplinei şi locul ei în sistemul de învăţământ preuniversitar.
(1) Denumirea disciplinei este „Bazele Ortodoxiei”.
(2) Denumirea „Bazele Ortodoxiei” include noţiunile fundamentale care vor fi studiate în cadrul noii discipline, inclusiv: morala ortodoxă, conştiinţa ortodoxă, cultura ortodoxă, principiile şi dogmele Ortodoxiei, istoria Bisericii Ortodoxe, rolul Bisericii Ortodoxe în istoria poporului Republicii Moldova, relaţia dintre Biserica Ortodoxă şi stat.
(3) Programa-cadru prevede realizarea obiectivelor axate pe dimensiunile esențiale ale Ortodoxiei și anume: biblică, istorică, dogmatică, tradițională, ritualică, antropologică, morală, socială.
(4) Disciplina „Bazele Ortoodoxiei” este parte componentă a sistemului de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova. Statul îşi asumă toate cheltuielile inerente introducerii disciplinei în şcoală.

Articolul 2. Nivelul de obligativitate a disciplinei.
(1) Disciplina „Bazele Ortodoxiei” este obligatorie pentru planurile de învăţământ preuniversitar.
(2) Elevii studiază ”Bazele Ortodoxiei” la fel ca toate disciplinele din planurile de învăţământ.
(3) La cererea scrisă a părinţilor, copiii din familiile neortodoxe au dreptul să nu studieze „Bazele Ortodoxiei”. Elevii respectivi vor studia disciplina ”Istoria Religiilor” în baza programei elaborate de Ministerul Educaţiei de comun acord cu toate cultele oficial înregistrate în Republica Moldova.

Articolul 3. Principiile de predare a disciplinei.
(1) Predarea disciplinei „Bazele Ortodoxiei” se efectuează prin îmbinarea principiilor informativ, formativ şi afectiv, în conformitate cu Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.
(2) Frecvenţa predării disciplinei este 1 oră pe săptămână.
(3) Plasarea disciplinei în orarul şcolar se efectuează de comun acord cu profesorul de „Bazele Ortodoxiei”.

Articolul 4. Cadrele didactice care asigură predarea disciplinei.
(1) Predarea disciplinei „Bazele Ortodoxiei” este asigurată de către profesori selectaţi, pregătiţi şi atestaţi în mod special – atât din rândul clerului, cât şi al pedagogilor mireni.
(2) Candidatul la funcţia de profesor la disciplina „Bazele Ortodoxiei” din rândul pedagogilor mireni trebuie să fie creştin ortodox practicant şi să dispună de o scrisoare de recomandare din partea preotului-duhovnic.
(3) Candidatul din partea clerului trebuie să posede o experienţă în pedagogie de cel puţin trei ani şi să dispună de o aprobare în scris din partea episcopului locului.
(4) Aprobările şi recomandările se dau de către clericii ortodocși.

Articolul 5. Forul de autoritate pentru disciplină.
(1) Forul de autoritate pentru disciplină este Comisia mixtă pentru învăţământul creştin ortodox, care se constituie în cel mult 2 luni de la data intrării în vigoare a prezentei Legi. Din Comisia mixtă fac parte specialiști în domeniu, delegaţi de Biserica Ortodoxă din Moldova şi de Ministerul Educaţiei. Componența nominală a Comisiei mixte este stabilită de comun acord de către ambele instituții.
(2) Comisia mixtă coordonează procesul de pregătire a introducerii disciplinei „Bazele Ortodoxiei” în învăţământul preuniversitar, asigură elaborarea şi aprobarea programelor, manualelor, materialelor didactice, a tehnologiilor de predare, evaluare a cunoştinţelor, de instruire, atestare şi reciclare a cadrelor didactice. La elaborarea setului didactic se va lua în considerare experiența pozitivă din domeniu.
(3) Activitatea Comisiei mixte este coordonată de un specialist pentru învățământul creștin ortodox din cadrul Departamentului Învăţământ Preuniversitar al Ministerului Educaţiei. Funcţia respectivă se instituie în decurs de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei Legi. Candidatul la funcţia de specialist pentru învăţământul creştin ortodox este recomandat de Biserica Ortodoxă din Moldova și aprobat de Ministerul Educației.
(4) Specialistul pentru învăţământul creştin-ortodox din cadrul Ministerului Educației propune spre aprobare direcțiilor raionale de învățământ candidaturile la funcţia de specialist pentru învăţământul creştin-ortodox. Funcția respectivă se instituie în decurs de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei Legi.

Articolul 6. Etapele de introducere a disciplinei în şcoală.
(1) Procesul de pregătire a introducerii disciplinei „Bazele Ortodoxiei” în învăţământul preuniversitar este asigurat de Comisia mixtă pentru învăţământul creştin ortodox. Intervalul de timp necesar pentru a efectua pregătirea introducerii disciplinei „Bazele Ortodoxiei” este de cel puțin 12 luni.
(2) Introducerea disciplinei „Bazele Ortodoxiei” în învăţământul preuniversitar se va face în două etape, respectiv pe parcursul a doi ani de studiu. În primul an se va realiza introducerea „Bazelor Ortodoxiei” în ciclul primar (clasele I-IV), în anul doi – în ciclul gimnazial (clasele V-IX) şi liceal (clasele X-XII).
(3) Prezenta Lege intră în vigoare la data publicării ei în ”Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.