Vizualizări: 2642
Buletin IDIS: Liberalizarea regimului de vize cu UE este mai mult un proces tehnic, decât unul politic
17 Iunie 2010 — Liberalizarea regimului de vize cu UE este o misiune posibilă pentru Republica Moldova care, pe lângă aspectul politic şi diplomatic, implică şi eforturi considerabile de ordin tehnic. Unele dintre provocările majore ar fi securitatea documentelor, în special a celor emise în regiunea transnistreană, dar şi controlul frontierei în perimetrul regiunii separatiste.
La acest moment, Republica Moldova trebuie să tindă spre obţinerea până la sfârşitul acestui an a unei foi de parcurs care ar stabili clar criteriile pe care să le îndeplinească pentru a obţine un regim liberalizat de vize cu UE. Or, astfel au procedat ţările balcanice, trei dintre ele – Macedonia, Serbia, Muntenegru – reuşind deja să ofere cetăţenilor săi posibilitatea de a circula liber în spaţiul UE. Astfel, doar o abordare pragmatică poate aduce succesul intenţiilor autorităţilor, şi mai puţin declaraţiile emoţionale.
Acestea sunt principalele concluzii ale celei mai recente ediţii a Buletinului de Politică Externă, prezentată azi, 17 iunie 2010, la IDIS „Viitorul”. Ajuns deja la a cincea ediţie, Buletinul de Politică Externă abordează subiecte ce ţin de politica externă a Moldovei, schimbările majore din regiunea Mării Negre. Produsul apare de trei ori pe lună, în limbile română şi engleză, în cadrul unui proiect sprijinit de Fundaţia Soros-Moldova. Buletinul este cofinanţat de the National Endowment for Democracy.
„Faptul că am iniţiat deja reforme în domeniile-cheie pentru a ne bucura de eliminarea vizelor în UE este de apreciat. Aceste domenii sunt: securitatea documentelor, migraţia ilegală, ordinea publică şi securitatea, relaţiile externe şi drepturile fundamentale. Această abordare este una pragmatică, dar şi subtilă. Până vom fi în posesia criteriilor oficiale şi ale exigenţelor UE, vom avea deja o sumedenie de paşi făcuţi înainte şi vom avansa mai uşor. Important este că nu batem pasul pe loc, iar aceasta este apreciat de către oficiali europeni de cel mai înalt rang.”, explică Leonid Litra, autorul acestei ediţii, „Liberalizarea regimului de vize cu UE: o misiune imposibilă sau un obiectiv atins”.
Litra mai adaugă că abolirea vizelor ar face Republica Moldova mai atractivă pentru locuitorii regiunii transnistrene. Până atunci, cu autoproclamatul regim de la Tiraspol trebuie să fie semnat un acord de cooperare tehnică pe emiterea documentelor de stare civilă cu măsuri înalte de protecţie, model care funcţionează actualmente în schimbul de date pe infracţiuni.
Totodată, Leonid Litra recomandă autorităţilor moldovene să exploateze interesul UE în a oferi un regim liberalizat de vize: „UE a înţeles că e mai bine să gestionezi migraţia şi să ai acces la date decât să închizi frontierele. Oferirea regimului liberalizat de vize pentru Moldova nu va afecta Uniunea Europeană şi drept exemplu poate servi Macedonia care, după eliminarea regimului de vize, nu s-a confruntat cu un exod al populaţiei. În cazul Moldovei, situaţia ar putea fi la fel: cine poate pleca din ţară, dacă forţa de muncă care a dorit să plece este deja în UE?” Expertul IDIS susţine că doar un dialog cu statele-membre UE care sunt reticente la ideea abolirii regimului de vize pentru Republica Moldova ar permite îmbunătăţirea imaginii RM în spaţiul european. La urma urmelor, din toate statele Parteneriatului Estic, sprijinul populaţiei din Moldova pentru UE este cel mai mare.
Buletinul de Politică Externă este distribuit la peste 500 de abonaţi, fiind conceput astfel încât să fie de real ajutor la regândirea procesului de integrare europeană, atât pentru audienţa externă, cât şi cea internă. Astfel, oficialii europeni, reprezentanţii organizaţiilor internaţionale care se ocupă de Moldova, diplomaţii şi cercetătorii vor beneficia de informaţii credibile şi obiective despre eforturile RM de accedere în UE. Or, asta ar contribui la promovarea Republicii Moldova în exterior, dar şi la creşterea calităţii dezbaterilor pe şansele de integrare europeană a RM. Pe de altă parte, analizele semnate de experţii IDIS sunt de natură să sugereze acţiuni autorităţilor moldovene care se ocupă de relaţiile externe.
Trimestrial, IDIS „Viitorul” va lansa concursuri pentru tinerii cercetători preocupaţi de politica externă a Republicii Moldova. Eseurile decernate vor constitui teme ale Buletinului de Politică Externă, iar autorii vor beneficia de premii băneşti, dar şi de posibilitatea de a-şi prezenta concluziile în formatul unor dezbateri publice.
În total, datorită proiectului finanţat de Fundaţia Soros-Moldova, vor fi publicate 36 de ediţii ale Buletinului de Politică Externă, în română şi engleză. Anterior, au apărut patru ediţii-pilot, doar în engleză, care au abordat subiectele: negocierea Acordului de Asociere dintre Republicii Moldova şi Uniunea Europeană, acordul de creditare dintre Republica Moldova şi Republica Populară Chineză, sprijinul din partea Slovaciei şi Marii Britanii pentru integrarea europeană a RM şi recunoaşterea proprietăţilor moldoveneşti de pe teritoriul Ucrainei.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33