Vizualizări: 3969
Tineretul democrat iese în stradă pentru a felicita oamenii cu Ziua Europei
12 Mai 2010 — Tineretul democrat din întreaga țară va ieși sâmbătă, 15 mai, în stradă pentru a felicita oamenii cu Ziua Europei.
La Chișinău acțiunea va începe cu o oră mai devreme decât programul oficial al Zilei Europei, lângă Academia de Științe a Moldovei. De aici tinerii vor porni spre monumentul lui Ștefan cel Mare, unde se vor alătura acțiunilor organizate de Delegația Uniunii Europene la Chișinău. Înarmați cu drapelul Moldovei și al UE, tinerii democrați vor împărți trecătorilor stegulețe, felicitări și insigne cu însemnele UE.
Victor Zubcu, președintele Tineretul Democrat, spune că această acțiune are drept scop promovarea spiritului cetățeanului European. ”Cei care își vor prinde la piept insigne vor accepta aderarea la valorile europene și în același timp își vor asuma obligațiile pe care le implică acest statut. Este important să conștientizăm că numai clasa politică nu poate să ne apropie de Uniunea Europeană. Acest lucru trebuie să-l facă fiecare din noi”, declară Zubcu.
Aripa tânără a Partidului Democrat va organiza acțiuni similare în mai multe centre raionale din Moldova.
Amintim că la 9 mai, tinerii democrați au organizat acțiuni similare în întreaga țară. Ei au felicitat atunci oamenii cu Ziua Europei și cu aniversarea a 65-a a victoriei asupra fascismului. Organizatorii spun că au păstrat felicitări cu ocazia victoriei și că le vor distribui în continuare veteranilor, pentru ca cei care au participat la cel de-al doilea război mondial să știe că tinerii apreciază sacrificiile pe care le-au făcut.

Autor: Partidul Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33