Vizualizări: 4022
Declarația PDM în legătură cu Ziua Mondială a Libertăţii Presei
3 Mai 2010 — Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, Partidul Democrat din Moldova îi salută cordial pe toți reprezentanții mass-media. În intreaga lume, marcarea zilei de 3 mai contribuie la informarea opiniei publice în legatură cu violarea dreptului la libertatea de expresie, precum și la comemorarea curajului și a profesionalismului jurnaliștilor uciși, răniți și încarcerați, în timpul exercitării profesiei. Exemple regretabile de obstrucționare a activității reprezentanților mass-media atestăm și în Republica Moldova, PDM pronunțîndu-se de fiece dată în favoarea libertății jurnaliștilor de a-și exprima neîngrădit opiniile.
De la proclamarea independenței, Republica Moldova a realizat progrese importante pe calea democratizării societății, dar, în același timp, mai este supusă unor monitorizări critice asupra calității presei naționale. Presa națională trebuie să dispună de condiții care să-i permită existența din venituri proprii, din vînzări, abonamente și publicitate. În caz contrar riscăm perpetuarea la nesfîrșit a situației în care unele instituții se simt confortabil sub o guvernare și întîmpină dificultăți sub alta. Această practică trebuie curmată. Partidul Democrat din Moldova susține necesitatea creării de către stat a unor condiții optimale pentru activitatea instituțiilor media. În situația recesiunii economice mondiale, care a dus la diminuarea drastică a veniturilor din publicitate, PDM consideră necesar eliminarea impozitului de cinci la sută pentru publicitate și opinează că statul nu trebuie să-și rezolve problemele de ordin economic din contul presei.
Fără o presă liberă, capabilă să îşi manifeste corect şi eficient rolul social, Republica Moldova va avea în permanenţă perspectiva unui prezent şi viitor proiectat spre trecut. Libertatea presei şi libertatea de exprimare constituie graniţa între democraţie şi abuzul dictaturii, o graniţă care consolidează şi confirmă statul de drept.

Autor: Partidul Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33