Nume
Parola
Vizualizări: 3719
Președintele PDM Marian Lupu propune inițiativa de implementare a sistemului de tichete de masă
Chișinău, 26 Februarie 2010 — Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat din Moldova a înaintat, în cadrul unei conferinţe de presă, o iniţiativă în forma unui proiect de lege care prevede includerea tichetelor de masă pentru fiecare salariat. Sistem menit să contribuie la bunăstarea şi protecţia socială a cetăţenilor Republicii Moldova.
În conceptul acestui proiect de lege tichetele urmează a fi acordate pentru fiecare zi lucrătoare şi reprezintă un supliment la salariu şi la alte remunerări. Acestea vor reprezenta o sursă de venit neimpozabilă, din care nu se vor calcula contribuţiile pentru asigurări sociale de stat şi nici prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Valoarea nominală minima a unui asemenea tichet, conform conceptului, va fi de 25 de lei, cea maximă de 50 de lei.
Punerea în aplicare a unui asemenea sistem va duce la ridicarea nivelului de trai, prin majorarea venitului a cel puţin 300 de mii de salariaţi din economia naţională, un alt efect ar fi satisfacerea cerinţelor nutriţionale ale salariaţilor ca urmare a reducerii indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă.
Acest sistem va contribui la creşterea cererii şi respectiv a nivelului de cumpărare a populaţiei precum şi a locurilor de muncă în sistemul de alimentaţie publică şi în sectorul de producere a produselor alimentare. Un efect multiplicator important al introducerii sistemului de tichete de masă, în viziunea lui Marian Lupu, este reducerea economiei tenebre prin diminuarea ponderii salariilor plătite în plic, şi al volumului comercializării la negru a produselor alimentare.
Menţionăm aici că un astfel de sistem al tichetelor de masă, precum cel propus de Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, a fost deja implementat într-un şir de state membre ale UE, precum Franţa, Belgia, Spania, Italia, Austria, Ungaria, România, etc.