Nume
Parola
Vizualizări: 3899
Creditele devin tot mai accesibile?
23 Februarie 2010 — Anul 2010 a început parcă cu dreptul: pe piaţa bancară tot mai clar se conturează tendinţele de ieftinire a creditelor şi creşterea în expresie anuală a volumului creditelor acordate. Astfel, în luna ianuarie rata medie aferentă creditelor în monedă naţională a constituit 17,03% (-1,6 p.p. faţă de decembrie 2009), iar volumul creditelor acordate în monedă naţională, în aceeaşi perioadă, a constituit 560888,5 mii lei (+9,9% faţă de ianuarie 2009). Prin urmare, prima lună a anului curent a marcat o cotitură în evoluţia sistemului bancar după primele simptome ale crizei economice (septembrie 2008). Evident, nu putem ignora şi „efectul statistic”, deoarece în ianuarie 2009 economia moldovenească era deja în plină criză, iar volumul creditelor era deja mic. Deşi problema accesibilităţii sectorului real la resurse creditare rămâne una acută, tendinţele respective se înscriu în anticipările noastre precedente privind ieftinirea creditelor pe parcursul anului 2010.

Anticipările respective au la bază o legitate care este pe cât de binecunoscută, pe atât şi de fundamentală în cazul de faţă: băncile îţi iau umbrela pe timp de ploaie şi o întorc pe timp de soare. Prin urmare, odată cu conturarea primelor simptome ale stabilizării economice, începând cu octombrie – noiembrie 2009, precum şi a aşteptărilor privind relansarea economică din 2010, băncile devin mai puţin reticente la acordarea creditelor. Totodată, acestea recurg şi la diminuarea primelorde risc incluse în rata creditelor comerciale cu scopul de a stimula accesibilitatea acestora pentru întreprinderi. Bineînţeles, fenomenul intoxicării sistemului bancar, prin creşterea de peste 3 ori în 2009 a ponderii creditelor nefavorabile în portofoliul total de credite (atingând cota de 16,3%), este principalul factor care tergiversează, la moment, ieftinirea mai rapidă a creditelor. Prin urmare, creşterea marjei dintre ratele creditelor şi depozitelor de la 2,56 p.p. la începutul anului 2009 până la 7,33 p.p. la începutul anului curent este explicată de necesitatea acoperirii pierderilor suportate de bănci în urma înrăutăţirii portofoliilor de creditare.

Factorii adiţionali care vor contribui în continuare la diminuarea ratelor creditelor ţin de o eventuală răcire a cererii pentru împrumuturi din partea Guvernului, drept urmare a politicii bugetare austere adoptată pentru acest an. Astfel, se va tempera concurenţa dintre stat şi sectorul real pentru resursele creditare ale băncilor. Un alt factor este diminuarea ratelor la depozitele bancare, care s-au redus constant pe parcursul anului 2009, ajungând de la 20,69% în ianuarie 2009 la 9,7% în 2010 pentru depozitele în monedă naţională. Totuşi, acest factor, până acum, a dus mai degrabă la creşterea marjei dintre creditele şi depozitele bancare, fapt ce a permis acoperirea într-o anumită măsură a pierderilor suportate de bănci odată cu înrăutăţirea portofoliilor de creditare. Prin urmare, influenţa ieftinirii resurselor atrase de bănci se va reflecta corespunzător în rata creditelor odată cu conturarea tot mai clară a simptomelor de stabilizare şi relansare economică. Creşterea pronunţată a fondului de reduceri pentru eventualele pierderi la credite ar putea servi un factor adiţional care ar contribui la reducerea ratelor la credite odată cu diminuarea riscurilor privind insolvabilitatea mai multor debitori ai băncilor comerciale. Aceasta va permite acestora redirecţionarea acestor resurse spre investiţii în produse creditare. (Expres-analiză, nr.9, 23 februarie 2010, autor: Adrian Lupuşor)
Ataşamente:
2896_9.pdf