22 Februarie 2010 — Modelarea distribuţiei de interese ale actorilor implicaţi în conflictul transnistrean semnalează existenţa unor interese reale contradictorii intereselor declarate ale unor mediatori. Chiar după încetarea focului, RM a fost prinsă în capcana unor negocieri formale, ritualizate, dar total ineficiente, servind doar ca paravan pentru justificarea pretenţiilor de pacificator exclusiv al Federaţiei Ruse în spaţiul CSI, şi automat – ca imbold de întărire a statutului de proxi loial pentru regimul separatist.

Actualul status quo în formatul de negocieri nu favorizează schimbări calitative în viitorul apropiat, nici din perspectiva populaţiei locale, şi nici a orizonturilor de reintegrare teritorială pentru RM, care se bucură de jurisdicţie internaţională asupra întregului spaţiu al ex-RSSM. Impactul pe care-l are conservarea acestui conflict pentru reabilitarea economică şi socială a ţării, pentru proiectul de integrare europeană a RM, pune cu acuitate necesitatea schimbării de abordare asupra acestui conflict. RM trebuie să descurajeze orice acţiune de sprijin direct ori indirect regimului separatist, cerând autorităţilor europene şi întregii comunităţi internaţionale condamnarea suportului extern pentru separatism, oferit de către Federaţia Rusă. Acestea sunt câteva dintre concluziile experţilor în materie de securitate, exprimate azi, luni, 22 februarie, în cadrul unei dezbateri organizate la sediul IDIS „Viitorul”.

Studiul, întitulat „Moldova rătăcită în labirintul încurcat al conflictului transnistrean”, a fost scris de Dumitru Mînzărari, cercetător pe probleme de politică externă şi de securitate al IDIS „Viitorul”, în prezent doctorand al Universităţii Michigan (Ann Arbor) din SUA. Cercetarea oferă o abordare sistematică şi nouă asupra subiectului reglementării conflictului transnistrean. Autorul asigură o nouă perspectivă asupra conflictului prin modele spaţiale, apelând la teoria jocurilor pentru a modela interacţiunea strategică existentă între părţile negociatoare Republica Moldova și Rusia.

Eşecul negocierilor în acest conflict se datorează unei optici greşite a Chişinăului, explică Dumitru Mînzărari: „O greşeală esenţială este legată de slaba capacitate de a evalua corect preferinţele reale ale actorilor implicaţi, diferite de cele invocate în retorica oficială. Liderii de la Moscova îşi doresc de fapt obţinerea unei loialităţi necondiţionate în RM, care ar exclude orice proiect de europenizare ori modernizare a ţării, dar şi orice autonomie decizională fără asentimentul Kremlinului. Asta înseamnă că Federaţia Rusă va fi de acord să permită reintegrarea Moldovei, doar cu condiţia loialităţii sigure şi necondiţionate a elitelor de la Chişinău, indiferent de numele partidelor la guvernare”.

O altă eroare structurală ţine de admiterea unei autonomii largi pentru acţiunile elitelor de la Tiraspol, mai mare decât acestea şi-o poate permite în realitate, susţine Dumitru Mînzărari de la IDIS „Viitorul”: „Se crede că liderii regimului de la Tiraspol iau decizii din nume propriu şi în cunoştinţă de cauză. Această opinie este cultivată de Rusia, care are, se pare, un interes deosebit în promovarea acesteia în Occident. Moscova pare să folosească Tiraspolul pentru tensionarea situaţiei: când este supusă presiunii să retragă trupele sau să accepte modificarea formatului de pacificare, ea îşi utilizează masca tiraspoleană, ameninţând cu reizbucnirea conflictului, tensiuni etnice, sau solicitând neargumentat mărirea contingentului de militari ruşi, etc”.

Iată de ce Chişinăul trebuie să elaboreze acţiuni care să facă mai costisitor sprijinul Tiraspolului şi implicarea Moscovei în conflict, la general. Dumitru Mînzărari: „Un exemplu de acţiune costisitoare este când Chişinăul şi Kievul au reuşit de comun acord să instituie un control economic eficient la frontiera ucraineană, care forţa administraţia de la Tiraspol să îşi transfere o mare parte a activităţii sale economice de care-i depindea supravieţuirea sub supravegherea Chişinăului. Această acţiune a costat Rusia o campanie gălăgioasă de propagandă.”

Autorul studiului conchide că strategia cea mai eficientă a RM ar fi să evite confruntarea directă cu Rusia, adoptând în schimb o politică de influenţare activă a opţiunilor acesteia. În particular, o strategie sistematică de gestionare a problemelor educaţionale, economice, sociale şi mediatice ar putea fi mult mai folositoare decât orice retorică belicoasă. De asemenea, autorul sugerează autorităţilor RM necesitatea elaborării unei noi Strategii de securitate naţională, care să conceptualizeze la nivel de politică oficială răspunsuri la ameninţările de securitate, existente în acest moment pentru suveranitatea şi independenţa RM, şi pe care fosta concepţie de securitate naţională nu le-a abordat decât tangenţial şi superficial. Studiul recomandă de asemenea şi crearea unei structuri specializate de răspuns la crize, având şi mandatul necesar pentru reintegrarea ţării.

Prezenţi la dezbateri, mai mulţi oficiali şi experţi în materie de securitate s-au pronunţat pe marginea oportunităţilor de soluţionare a diferendului transnistrean:

„Republica Moldova trebuie să aibă un rol proactiv în soluţionarea conflictului transnistrean, deoarece e problema ei internă, cu toate că această rezolvare trebuie să fie internaţionalizată. Această problemă gravă are nevoie de o abordare strategică, care nu trebuie să fie afectată de alternarea la guvernare. Avem nevoie de o Strategie de reintegrare a ţării. Din păcate, nu avem măcar niciun fel de strategii sectoriale care să vizeze reintegrarea. Situaţia politică de pe ambele maluri ale Nistrului este destul de instabilă şi nu ştim în ce măsură vom reuşi să mizăm pe careva progrese.” (Victor Osipov, Viceprim-ministru responsabil de realizarea politicilor pentru reintegrarea ţării)

„În acest moment, ne aflăm la o posibilă bifurcaţie - exact atunci când am putea reconsidera resursele şi opţiunile strategice pe care le putem aplica în ceea ce definim noi 'interes strategic de redobândire a controlului asupra Transnistriei, ca parte a spaţiului constituţional şi de drept al RM'. Totuşi, se semnalează şi pericolul unei perpetuări - din inerţie, ori din nepricepere -a unor vechi abordări asupra conflictului transnistrean, consecinţe ale lipsei de cultură strategică şi dezinteresului slab la nivelul populaţiei. Chiar şi actualul format de negocieri - daca va fi menţinut cum este el în prezent - nu poate servi în mod necesar ca răspuns la interesul naţional al Republicii Moldova. Dacă nu schimbăm felul cum abordăm medicamentul pentru un diagnostic corect al 'cazului transnistrean', nu ar trebui să ne aşteptăm la rezultate pozitive pe viitor, ceea ce ar putea influenta şi starea generală de sănătate a reformelor interne, reactivate în ultimele luni de către noua guvernare.” (Igor Munteanu, director executiv IDIS „Viitorul”)

„Noi trebuie să căutăm răspuns la întrebarea: cum? Societatea civilă are nişte limite fireşti în abordarea unor probleme de acest gen, deoarece acest conflict presupune un nod de interferenţă a mai multor interese despre care tot vorbim de la o vreme încoace. Trebuie să lansăm acţiuni care să ducă la erodarea din interior a regimului separatist, care şi-a pierdut orice justificare, inclusiv în ochii populaţiei, care nu ştie încotro să fugă.” (Oazu Nantoi, director de program, Institutul pentru Politici Publice)

„Pentru soluţionarea conflictului transnistrean există două premise de bază. Prima ar fi că Federaţia Rusă e interesată de rezolvarea conflictului. În acest caz, discutabil dacă Moscova va accepta să ofere un exemplu pozitiv, arătând lumii întregi că poate soluţiona un conflict, pierzând în acelaşi timp influenţă şi pârghii. A doua premisă este menţinerea status quo-ului; Republica Moldova trebuie să mizeze în acest caz pe aliaţi naturali, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană”. (Vlad Lupan, expert independent)

„Declaraţiile despre conflictul transnistrean sunt cu totul altceva decât interesele oculte ale politicienilor. De exemplu, atunci când Moscova spune că ea este interesată de reglementarea conflictului, ea are în vedere contrariul. Când regiunea transnistreană pretinde la independenţa sa absolută, prin acest demers trebuie să înţelegem că ea tinde spre o federaţie asimetrică. Natura paradoxală a conflictului transnistrean se traduce în viaţă prin normalitate a anormalului, conflictul devenind parte integrantă a vieţii noastre, şi nu o stare pasageră.” (Cornel Ciurea, expert în politici de securitate, IDIS „Viitorul”)