Vizualizări: 1976
Întrevedere Ghimpu - Bildt
Chisinau, 16 Octombrie 2009 — Politica actualei guvernări de la Chişinău deschide noi perspective în relaţia Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Declaraţii în acest sens a făcut Carl Bildt, ministru al Afacerilor Externe al Regatului Suediei, în cadrul întrevederii de astăzi cu Preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova. Întrevederea, la care a fost prezentă şi Troica Uniunii Europene, a avut loc în contextul Preşedinţiei suedeze în UE. Carl Bildt a precizat că scopul vizitei delegaţiei UE la Chişinău este de a stabili următorii paşi în relaţia dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Suntem interesaţi în asigurarea unui mediu politic stabil favorabil implementării reformelor în Republica Moldova, a spus ministrul de externe suedez.
Mihai Ghimpu a accentuat faptul că Alianţa pentru Integrare Europeană are drept scop democratizarea Republicii Moldova, depăşirea crizei social-economice şi integrarea în Uniunea Europeană. AIE va susţine întru totul programul de activitate al noului Guvern. Potrivit spicherului, implementarea reformelor democratice şi dezvoltarea economică a republicii nu pot fi realizate cu succes fără stabilitate politică internă, dar şi fără sprijin financiar din exterior, de aceea se va pune accentul pe atragerea investiţiilor străine. În context, Mihai Ghimpu a adus mulţumiri Suediei pentru susţinerea acordată şi a îndemnat oamenii de afaceri suedezi să investească activ în economia Republicii Moldova.
Vom realiza proiectele din cadrul Parteneriatului Estic, dar voinţa cetăţenilor noştri este de a ne încadra cât mai curând posibil în marea familie europeană, a mai precizat Preşedintele Parlamentului. De aceea pledăm pentru includerea Republicii Moldova în pachetul balcanic, pentru libera circulaţie a cetăţenilor moldoveni în spaţiul UE. Carl Bildt a spus că UE este pregătită să înceapă negocierile privind semnarea Acordului de asociere cu Republica Moldova.
Preşedintele Legislativului şi-a exprimat speranţa că în viitorul apropiat se va reuşi alegerea Preşedintelui Republicii Moldova, astfel finalizându-se procesul de formare a puterii în stat, fapt ce va asigura o stabilitate politică.
În afară de criza social-economică, Republica Moldova se mai confruntă şi cu problema transnistreană, de soluţionarea căreia, de asemenea, depinde stabilitatea politică din republică, a mai spus Mihai Ghimpu. În această ordine de idei, spicherul a solicitat susţinerea din partea UE şi SUA în reglementarea diferendului transnistrean. Totodată, interlocutorii au menţionat faptul că și dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova va fi în favoarea reglementării acestui conflict. Carl Bildt a reiterat poziţia Uniunii Europene în vederea susţinerii integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi necesitatea reluării negocierilor în formatul 5+2.
Secţia Relaţii cu Mass-media a Parlamentului Republicii Moldova

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33