Nume
Parola
Vizualizări: 1882
Chişinău şi Mannheim – 20 de ani de parteneriat
Chisinau, 5 Octombrie 2009 — În perioada 4 – 5 octombrie curent, la Chişinău se află într-o vizită oficială primarul oraşului Mannheim, Germania, Peter Kurz. Scopul vizitei primarului de Mannheim este participarea la evenimentele consacrate aniversării a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, dar şi a celor 20 de ani de la semnarea actului de înfrăţire dintre Chişinău şi Mannheim şi iniţierea unei colaborări mai strânse între cele două oraşe.

Cu această ocazie, primarul Peter Kurz a participat în dimineaţa zilei la şedinţa operativă a Primăriei Chişinău, convocată de primarul Dorin Chirtoacă. „Azi sărbători Libertatea şi doar în libertate le putem construi pe toate”, a remarcat primarul de Chişinău, referindu-se la aniversarea celor 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Dorin Chirtoacă a comparat în acest sens  „Zidul Berlinului”, care a despărţit mai mulţi ani Germania cu râul Nistru, care continuă să despartă cetăţenii R. Moldova de pe cele două maluri ale râului. În altă ordine de idei, şeful administraţiei municipiului Chişinău a accentuat importanţa stabilirii şi dezvoltării unor relaţii de colaborare între cele două oraşe.

La rândul său, primarul general de Mannheim, Peter Kurz, după ce a prezentat oraşul său,  a menţionat că autorităţile celor două urbe trebuie să găsească puncte comune de pornire pentru dezvoltarea unor relaţii eficiente de colaborare, exprimând deschiderea de a acorda sprijin oraşului Chişinău în drumul său de dezvoltare social-economică. 

De asemenea, în cadrul şedinţei, Luitgard Schmitt, preşedinta organizaţiei „Hilfe Moldawien”, a făcut o trecere în revistă a acţiunilor de colaborare cu autorităţile Chişinăului. Organizaţia filantropică pe care o reprezintă doamna Schmitt de 20 de ani acordă, în special, ajutor copiilor bolnavi de cancer. În aceşti ani dânsa a vizitat ţara noastră de 58 de ori şi a însoţit 37 de camioane, cu ajutor umanitar şi utilaj medical pentru Institutul Oncologic. Prin intermediul organizaţiei „Hilfe Moldawien” au fost implementate, în total, 28 de proiecte în Republica Moldova.

Programul vizitei primarului de Mannheim la Chişinău cuprinde, de asemenea, vizite la Liceul Teoretic româno-german „M. Kogâlniceanu”, instituţie înfrăţită cu Gimnaziul „Geschwister Scholl” din Mannheim, la Institutul Oncologic, la Întreprinderea „Apă-Canal Chişinău” şi Staţia de epurare a apelor reziduale din capitală, precum şi participarea la concertul oferit de trupa germană „Sportfreunde Stiller” şi Formaţia „Zdop şi Zdup”, în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Direcţia Relaţii Publice a                
Primăriei mun. Chişinău