Nume
Parola
Vizualizări: 4153
Comunicat de presă Cu privire la acţiunea de protest organizată de OT Ialoveni a PLDM
Chişinău, 13 Octombrie 2008 — Duminică, 12 octombrie, Organizaţia Teritorială Ialoveni a Partidului Liberal Democrat din Moldova a desfăşurat un miting de protest faţă de politicile promovate de Partidul Comuniştilor în sectorul agro-industrial, la care au participat peste 200 de producători agricoli din localităţile raionului. Acţiunea a fost concepută ca o replică a Zilei Vinului, organizată cu mult fast de guvernarea comunistă. Angajaţii din agricultură au declarat în cuvîntările lor că atitudinea guvernării faţă de activitatea economică de bază în mediul rural este iresponsabilă şi păguboasă. Preşedintele OT Ialoveni a PLDM, Daniel Ţonu, a menţionat că agicultura se află într-o criză profundă şi riscă să falimenteze. La rîndul lor, fermierii Crigore Codreanu din satul Ruseşti, Victor Istrati din Văsieni, Anastasia Moroz din Puhoi şi alţii au relatat că nu au posibilităţi să-şi comercializeze recolta, în special strugurii, ca urmare a politicii agrare contraproductive a Guvernului, care nu stimulează producătorul. Deşi au depus eforturi enorme şi au crescut roade bogate, acestea riscă să rămînă stocate în depozite şi hambare, agricultorii rămînînd fără unica sursă de venit. În aceste condiţii, au menţionat vorbitorii, este un sacrilegiu să organizezi sărbători de felul celei a vinului. La miting a luat cuvîntul Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, care a dezavuat politica agrară incoerentă a guvernării comuniste. Vlad Filat a menţionat că PLDM, în repetate rînduri, a atenţionat Guvernul asupra situaţiei grave din sectorul agrar, cerînd aplicarea unui sistem suficient şi transparent de subvenţionare a agriculturii, eliminarea tuturor barierelor la exportul produselor agricole, crearea pentru cei peste 150 de mii de producători din sectorul vini-viticol a unor condiţii adecvate de comercializare a roadei din anul curent. Participanţii la miting au purtat pancarde cu inscripţiile „Agricultura nu se face cu secera şi ciocanul” şi „Vinul lui Voronin s-a oţetit”. Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova