Vizualizări: 3625
PLDM a comemorat victimele atentatelor teroriste din 11 septembrie
Chişinău, 11 Septembrie 2009 — Astăzi, Partidul Liberal Democrat din Moldova a comemorat victimele atentatului terorist de la 11 septembrie 2001, din Statele Unite ale Americii. Deputaţii PLDM, precum şi membri şi simpatizanţi ai partidului au depus flori la sediul ambasadei SUA în Republica Moldova, în semn de omagiu pentru cele peste 2.700 de victime ale atacurilor teroriste asupra turnurilor Word Trade Center din New York.
Preşedintele PLDM, Vlad Filat a declarat că „este o datorie a fiecaruia dintre noi să aducem ca semn de recunostinţă o floare, sau să ne gîndim, cel puţin, la cei care au suferit de pe urma tragicului eveniment din 11 septembrie 2001, eveniment care a marcat o nouă eră în istoria contemporană. Acest omagiu este necesar să-l aducem celor care nu mai sunt printre noi, dar şi celor care au pierdut pe cei dragi. Este important să nu uităm ce s-a întîmplat, pentru a nu admite repetarea acestor tragice evenimente, a mai opinat liderul PLDM.
După depunerea de flori, preşedintele PLDM Vlad Filat şi deputatul Iurie Leancă au avut o scurtă întrevedere cu ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, Asif J. Chaudhry, la solicitarea acestuia.
Dincolo de trecerea în revistă a evenimentelor ce s-au întîmplat acum 8 ani în SUA, cele două părţi au discutat despre situaţia din Republica Moldova, despre acţiunile ce urmează să le întreprindă noua guvernare liberal democrată. „Avem relaţii foarte bune şi importante cu Statele Unite ale Americii. Rămîne ca noi, prin acţiuni judicioase, să administrăm această atitudine a guvernului SUA în interesul cetăţenilor ţării noastre, a spus Vlad Filat.
Liderul liberal democrat a apreciat sprijinul, inclusiv financiar, pe care guvernul SUA îl acordă Republicii Moldova, specificînd că, în condiţiile actuale, suportul partenerilor americani este determinant pentru ţara noastră.
Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova

Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33