Vizualizări: 2035
Declaraţia deputaţilor din primul Parlament ales în mod democratic( 1990-1994) cu privire la necesitatea transferului democratic şi paşnic al puterii catre Alianţa pentru Integrare Europeană
Chisinau, 2 Septembrie 2009 — În rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009, forţele necomuniste au acumulat mai mult de jumătate din voturile alegătorilor. Dacă în trecut, Partidul Comuniştilor obţinea majoritatea în urma redistribuirii voturilor, de această dată opţiunea pro liberal-democrată a electoratului a fost evidentă. Atît Comisia Electorală Centarală, cît şi Curtea Constituţională au validat rezultatele scrutinului.
Republica Moldova traversează o etapă extrem de dificilă, marcată de o profundă criză economică, politică şi morală. Comuniştii lasă o moştenire extrem de grea, un buget deficitar, o economie în serviciul clanurilor de la putere, o societate divizată şi învrăjbită şi o imagine extrem de proastă a Republicii Moldova în lume. Suntem în pragul incapacităţii de a plăti pensiile şi salariile, iar prelungirea crizei politice va aduce la un default iminent.
În aceste condiţii este absolut firesc ca puterea de stat să fie transmisă, prin intermediul mecanismelor democratice stabilite de normele constituţionale şi legislative, de la guvernarea comunistă către noua majoritate liberal-democrată. Încercările comuniştilor de a tensiona situaţia denotă încă odată faptul că partidele comuniste nu sunt capabile să se supună rigorilor exerciţiului democratic şi să accepte alternanţa la putere.
Noi, deputaţii primului Parlament ales în mod democratic (1990-1994), cerem Partidului Comuniştilor şi personal lui Vladimir Voronin, care a uzurpat întreaga putere în stat, să se conformeze rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 şi să respecte strict procedura legitimă de transmitere a puterii într-un mod paşnic, civilizat şi democratic. În cazul în care comuniştii se vor deda provocărilor, şantajului şi insinuărilor, cum a mai făcut-o în istoria recentă, întreaga responsabilitate le revine direct şi deplin.
Chişinău, 2 septembrie 2009
Deputaţii Primului Parlament:
Gh.Amihalachioaie, P.Sandulachi, P.Munteanu, N.Brînzan, Dm.Braşoveanu, A.Arseni, V.Darie, V.Zgradan, I.Madan, E.Pîslaru, D.Puntea, N.Dabija, I.Palii, A.Moşanu, I.Borşevici, S.Chircă, V.Beşleagă, I.Costaş, V.Agachi, P.Braşoveanu, M.Beleuţă, Gr.Bordeianu, I.Batcu, V.Berlinschi, A.Baştovoi, Z.Bodiu, V.Bulgari, M.Cotorobai, I.Chiriac, I.Ciuntu, Gh.Ciorba, Gh.Ciobanu, B.Carandiuc, M.Coşcodan, Gh.Cîrlan, A.Chiriac, V.Colun, P.Dubalari, M.Dimitriu, V.Domenti, V.Dolganiuc, I.Guidea, M.Guslicov, V.Gherman, D.Holban, Gh.Grosu, M.Lazări, I.Mereuţă, I.Mărgineanu, V.Matei, N.Misail, Şt.Maimescu, N.Moraru, I.Munteanu, T.Macrinici, I.Negură, D.Noroc, I.Novac, T.Negru, I.Palancica, I.Buga, I.Popa, D.Postovanu, V. Para, S.Popa, M.Poiată, V.Pruteanu, V.Pascari, V.Cojocaru, T.Lefter, V.Jardan, A.Plugaru, M.Plaseciuc, M.Patraş, M.Rusu, N.Robu, A.Raiu, O.Reniţă, V.Saijin, L.Scalinaia, I.Scutaru, M.Scutaru, P.Soltan, A.Saulea, E.Secrieru, V.Şevcenco, M.Şabarcin, V.Şoimaru, C.Tănase, D.Todoroi, N.Todos, A.Ţăranu, T.Ţopa, V.Vătămanu, Gh.Hioară, N.Domenti,V.Uncuţă, V.Ursaci, I.Ungureanu, Gh.Trestianu, S.Badrajan, C.Ţurcan, A.Ţurcanu şi alţii.

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33