Nume
Parola
Vizualizări: 4393
Declaratie a Aliantei Moldova Noastra despre activizarea Politiei de catre PCRM pe finalul campaniei electorale.
Chisinau, 26 Iulie 2009 — Alianţa Moldova Noastră sesizează o amplificare fără precedent a utilizării forţelor de ordine în scopuri electorale de către puterea comunistă. Acest fenomen reprezintă o practică veche şi ilegală a actualei guvernări, la care ea refuză să renunţe în pofida apelurilor din partea concurenţilor electorali, a organizaţiilor civile, dar şi a instituţiilor europene.

Implicarea poliţiei şi a altor structuri de forţă în acţiuni de hărţuire a opoziţiei şi de promovare a partidului puterii are şi un puternic potenţial de destabilizare generală a societăţii. Ea generează revolta cetăţenilor, ale căror drepturi sunt încălcate anume de acele instituţii ale statului, care au datoria să le protejeze drepturile. Anume în asemenea împrejurări apare tendinţa de nesupunere civică şi Alianţa Moldova Noastră declară, că ea poate fi provocată numai şi numai prin acţiunile abuzive ale guvernării comuniste.

Astfel, în ultimul timp s-au înteţit cazurile în care exponenţi ai procuraturii, ai poliţiei, ai organelor de control acuză fără temei candidaţii în Parlament din partea Opoziţiei de implicări în afaceri ilegale sau de relaţii cu lumea interlopă. Aceste scenarii sunt fabricate din timp sub coordonarea staff-ului electoral al PCRM şi aplicate înainte de ziua votării, special pentru a limita posibilitatea celor vizaţi de insinuări să-şi apere dreptul la imagine publică corectă. Este evident că în calitate de lansatori ai calomniilor sunt utilizaţi înalţi funcţionari ai organelor de apărare a ordinii publice, ceea ce îi face pasibili de a răspundere atât pe dânşii personal, cât şi instituţiile şi statul pe care-l reprezintă.

În cadrul ultimelor deplasări în teritoriu ale liderului AMN, Serafim Urechean, pretutindeni alegătorii acuză poliţia că distruge afişajul electoral al concurenţilor electorali din Opoziţie, intimidează candidaţii şi agitatorii necomunişti şi face presiuni deschise asupra cetăţenilor, impunându-i să voteze PCRM.

Alianţa Moldova Noastră atrage atenţia asupra acestui fenomen, ce depăşeşte orice limite, misiunilor internaţionale de observare a alegerilor parlamentare anticipate din Moldova, căci el subminează în mod brutal libertatea de a alege şi de a fi ales. În acelaşi timp, AMN face încă un apel către colaboratorii organelor de forţă să refuze executarea orbească a ordinelor ilegale date de superiorii lor: nu uitaţi că misiunea voastră este nu să deserviţi clanul comunist, ci să apăraţi democraţia, legea şi poporul Republicii Moldova. În caz contrar, acţiunile dumneavoastră, împreună cu alte nereguli, vor compromite caracterul liber şi corect al alegerilor parlamentare, indiferent de rezultatul lor pe 29 iulie 2009.

Centrul de Presă al AMN

25 iulie 2009