Nume
Parola
Vizualizări: 1663
LADOM prezintă constatările de monitorizare a perioadei electorale 1 – 30 iunie 2009
Chisinau, 6 Iulie 2009 — Partidele politice sunt puse într-o situaţie dificilă privind participarea în alegerile parlamentare anticipate. Pe de o parte, unele din partide nu dispun de mijloacele financiare necesare, iar pe de altă parte pe majoritatea partidelor mici le paşte pericolul de a fi dizolvate, pe motiv că nu participă la alegeri sau că au obţinut prea puţine voturi. Acestea sunt nevoite să-şi regrupeze forţele şi să caute soluţii, înregistrîndu-se în acest sens migraţii politice şi semne de posibile fuzionări. Mass-media continuă să aibă probleme la compartimentul diversitatea de opinii şi a trezit mai multe reacţii negative din partea organizaţiilor neguvernamentale care au monitorizat comportamentul postelectoral al unor instituţii media. Totuşi, dezbaterile electorale în instituţiile audiovizualului după adoptarea regulamentului respectiv de către CEC, pare să capete o configuraţie corectă, însă acesta nu stimulează pornirea dezbaterilor electorale din momentul înregistrării fiecărui concurent electoral. CEC a aprobat planul calendaristic de măsuri pentru asigurarea organizării şi administrării eficiente a alegerilor. Instruirea membrilor organelor electorale este una din sarcinile CEC, monitorizată de societatea civilă cu deosebit interes. Deşi CEC a solicitat autorităţilor locale să pregătească calitativ listele electorale şi să le verifice de la casă la casă, acest lucru nu este vizibil în teritoriu. Astfel, riscul pregătirii necalitative a listelor electorale încă persistă. LADOM solicită ca: Autorităţile publice să nu folosească şi să nu permită folosirea resurselor administrative în favoarea concurenţilor electorali; MAI să reacţioneze la sesizarea concurenţilor electorali şi a organelor electorale pentru a preveni şi curma orice încălcare a legislaţiei electorale, care ar putea submina corectitudinea procesului electoral; CEC în colaborare cu partidele politice să întreprindă măsuri pentru selectarea şi instruirea membrilor Birourilor electorale, care sau dovedit a fi cea mai slabă verigă în sistemul organelor electorale din perioada electorală precedentă; CEC în colaborare cu APL să asigure pregătirea corectă şi integră a listelor electorale, afişarea lor publică în termenii stabiliţi de lege şi asigurarea accesului la aceste liste, inclusiv prin instituţionalizarea unui mecanism de control, care ar oferi posibilitatea concurenţilor electorali şi observatorilor să verifice şi după ziua votării identitatea persoanelor care şi-au exercitat dreptul de vot; Partidele politice să se abţină de la învinuiri, radicalism şi agresiune, care poate diviza societate în buni şi răi ai noşti şi duşmani etc. Încălcările depistate să fie făcute publice pentru a fi verificate de organele electorale şi de societatea civilă; Instituţiile mass-media să dea dovadă de corectitudine şi independenţă, să asigure pluralismul şi diversitatea de opinii; CCA şi CEC să se prevaleze de atribuţiile de care dispun şi să reacţioneze prompt pentru a curma toate cazurile de părtinire politică a mass-media ţinîndu-se cont de experienţa negativă din perioada electorală precedentă. Activităţile de observare a alegerilor parlamentare de către observatorii naţionali are o semnificaţie deosebită pentru asigurarea integrităţii procesului electoral şi exercitarea drepturilor cetăţenilor de a participa la actul de guvernare a ţării lor. LADOM este o organizaţie neguvernamentală, neafiliată politic, ce desfăşoară la nivel naţional activităţi de observare a alegerilor începând cu anul 1996. Procesul de monitorizare este desfăşurat în conformitate cu prevederile Codului Electoral al Republicii Moldova, Codului LADOM de Conduită a Observatorilor şi în conformitate cu standardele internaţionale în domeniul observării naţionale a alegerilor. Concluziile şi recomandările din raport sunt formulate cu bună credinţă şi prezentate în spiritul unei cooperări profesionale cu toate părţile interesate în edificarea unui proces electoral transparent şi corect în Moldova. Pentru informaţii suplimentare contactaţi: Rima Plăcintă-Condraţchi, e-mail: rplacinta@alegeliber.md, sau la nr. de tel: (+373-22) 280512/ 280561.