Vizualizări: 3224
DECLARAŢIE privind demersurile autorităţilor de lichidare a adresei portalului de ştiri UNIMEDIA (www.unimedia.md)
Chisinau, 29 Iunie 2009 — Procuratura mun. Chişinău a sesizat întreprinderea de stat “MoldData” despre plasarea la 6 aprilie 2009 pe site-ul UNIMEDIA a unor comentarii ale vizitatorilor, care, potrivit Procuraturii, “defăimează Republica Moldova, cheamă la violenţă şi dezordini în masă” şi reprezintă “chemări publice la răsturnarea şi schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale în Republica Moldova”.
Ca urmare, la 26 iunie 2009, întreprinderea de stat “MoldData” a expediat o scrisoare oficială la adresa redacţiei UNIMEDIA, în care avertizează portalul nostru de ştiri cu “o iminentă reziliere a numelui de domeniu pe motivele invocate în sesizarea procurorului”, în cazul în care va admite pe viitor publicarea pe www.unimedia.md a “informaţiei ilegale”.
Considerăm că este o acţiune a guvernării, care atentează la libertatea presei şi prin care se urmăreşte intimidarea vizitatorilor şi a redacţiei UNIMEDIA. Conţinutul comentariilor de pe UNIMEDIA, prin care Procuratura invocă că s-ar defăima Republica Moldova sau s-ar cheama la violenţă, este doar un pretext al autorităţilor pentru o posibilă retragere pe criterii politice a numelui de domeniu www.unimedia.md.
Ţinem să precizăm că Procuratura s-a autosesizat doar în cazurile în care sunt criticaţi reprezentanţii partidului de guvernământ, deşi pe forum sunt vizaţi inclusiv liderii partidelor politice de opoziţie. Mai mult decât atât, există mai multe site-uri pro-comuniste, unde vizitatorii publică comentarii la fel de critice, inclusiv şi autori ale unor articole defăimătoare, iar Procuratura nu s-a autosesizat niciodată în adresa acestora.
Caracterul politic al demersului Procuraturii reiese şi din sincronizarea acţiunilor organului de urmărire penală cu declaraţiile liderilor Partidului Comuniştilor, care au precizat la 25 iunie într-o conferinţă de presă că pe site-urile www.unimedia.md, www.protv.md, www.jurnaltv.md şi www.stireazilei.md sunt publicate comentarii ale vizitatorilor, care instigă la “ură naţională şi acţiuni extremiste”.
Subliniem că, la înregistrarea pe site, vizitatorii îşi asumă responsabilitatea să respecte Regulamentul UNIMEDIA de plasare a comentariilor, în care este prevăzut expres că sunt moderate comentariile care “incită la violenţă sau reprezintă atacuri la persoană”. Comentariile, care încalcă aceste reguli sunt depistate şi şterse de pe site.
UNIMEDIA face apel către ONG-urile de media şi comunitatea internaţională să acorde atenţie acestui caz şi să condamne acţiunile guvernării, care atentează la libertatea mass media din Republica Moldova.
UNIMEDIA va activa şi în continuare doar în câmpul legal al Republicii Moldova şi va face uz de toate mijloacele legale necesare, pentru a-şi apăra interesele.
Pentru alte detalii nu ezitaţi să ne contactaţi: (+373 22) 24-35-78, info@unimedia.md
New Media Group îşi propune să devină cea mai competitivă companie din Republica Moldova în domeniul new-media. În acest sens, NMG lansează şi dezvoltă produse new-media, care tind să fie lideri pe segmentul lor de piaţă. NMG deţine portalul de ştiri UNIMEDIA, revista pentru femei LadyClub.md şi agenţia de publicitate AdCenter.
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33