Vizualizări: 1608
Corectitudinea şi legalităţii adoptării deciziilor de restituire a TVA de către Serviciul Fiscal Principal de Stat
Chisinau, 23 Iunie 2009 — Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a convocat o şedinţă pe marginea hotărîrii Curţii de Conturi din 29 mai 2009 privind rezultatele controlului asupra corectitudinii şi legalităţii adoptării deciziilor de restituire a TVA de către Serviciul Fiscal Principal de Stat în anul 2008.
În cursul întrevederii a fost audiată informarea prezentată de către preşedintele Curţii de Conturi, Ala Popescu, privind rezultatele controalelor efectuate de către această instituţie vizînd modul de restituire şi de trecere în cont a TVA.
Astfel, s-a menţionat că evaziunea fiscală practicată de către firmele „fantome” reprezintă o problemă serioasă pentru sistemul bugetar. Potrivit constatărilor Curţii de Conturi, urmare a verificărilor desfăşurate, în perioada 2007-2008, doar activitatea a 25 de firme a condiţionat trecerea unilaterală în cont a TVA, în mărime de 889,9 mln lei, fără ca această sumă să fie achitată la buget.
Participanţii la discuţie au analizat sub diverse aspecte factorii care favorizează apariţia şi funcţionarea multiplelor firme „fantome”, practicile ilicite de returnare a TVA cu implicarea acestora, lacunele cadrului instituţional ce reglementează aceste aspecte, s-au referit la necesitatea eficientizării activităţii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi a altor organe care au tangenţe la domeniul respectiv.
În pofida atestării unei diminuări a proporţiilor evaziunii fiscale, urmare a acţiunilor întreprinse de structurile abilitate întru executarea deciziei Consiliului Suprem de Securitate din 19 noiembrie 2008 în problema fortificării securităţii economice şi consolidării legalităţii practicii de restituire a TVA, Preşedintele Vladimir Voronin s-a arătat nesatisfăcut de rezultatele activităţii structurilor de resort privind asigurarea legalităţii în procesul de achitare şi restituire a TVA. Şeful statului a apreciat activităţile de anticipare, depistare, investigare şi contracarare a schemelor de evaziune fiscală drept pasive, insuficiente şi ineficiente, solicitînd mobilizarea eforturilor în vederea curmării acestui lanţ coruptibil şi excluderii impactului negativ al abuzurilor legate de acesta asupra bugetului de stat.
Preşedintele s-a referit la imperativul intensificării activităţii Comisiei de Stat privind restituirea TVA, al perfecţionării mecanismului de achitare şi restituire a TVA şi eliminării neajunsurilor din activitatea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi altor organe cu funcţii de control în domeniul dat. De asemenea, Vladimir Voronin a dispus urgentarea de către Ministerul Dezvoltării Informaţionale a procesului de elaborare şi implementare a facturii electronice şi eficientizarea utilizării tehnologiilor informaţionale în contracararea evaziunilor fiscale şi tranzacţiilor dubioase legate de restituirea şi achitarea TVA.
Preşedintele a cerut elaborarea, în baza raportului respectiv al Curţii de Conturi, a unor propuneri concrete vizînd măsurile care se impun a fi întreprinse, cu specificarea persoanelor responsabile şi termenelor de executare a acestora.
La şedinţă au participat prim-viceprim-ministrul, ministrul economiei şi comerţului Igor Dodon, viceprim-ministrul Iurie Rişca, ministrul finanţelor, Mariana Durleşteanu, ministrul dezvoltării informaţionale, Pavel Buceaţchi, preşedintele Curţii de Conturi, Ala Popescu, Guvernatorul Băncii Naţionale, Leonid Talmaci, Procurorul General, Valeriu Gurbulea, directorul general al SIS, Artur Reşetnicov, directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei, Sergiu Burduja, directorul Serviciului Vamal, Viorel Melnic, directorul Serviciul Fiscal Principal de Stat, Victor Coadă, consilierul prezidenţial, Oleg Reidman, şi şeful Serviciului Consiliului Suprem de Securitate, secretar al CSS, Ion Morei.
Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33