Vizualizări: 1379
Toate activele şi pasivele „Investprivatbank” vor trece la BEM, în pachet unic
Chisinau, 23 Iunie 2009 — În urma retragerii de către BNM a licenţei băncii comerciale „Investprivatbank”, care s-a efectuat în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare şi în scopul protejării drepturilor deponenţilor şi clienţilor acesteea, Guvernul Republicii Moldova, analizînd situaţia creată, este dispus să procure această bancă în forma unui lot patrimonial unic, prin intermediul Băncii de Economii a Moldovei, în care statul deţine cota majoritară în capital.
Astfel, în cadrul unei şedinţe prezidate de Prim-ministrul Zinaida Greceanîi, cu participarea Guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Leonid Talmaci, Preşedintelui Băncii de Economici, Grigore Gacikevici, şi alţii, s-a luat decizia că, în urma efectuării procedurilor dictate de legislaţia în vigoare cu privire la instituţiile financiare, toate activele şi pasivele „Investprivatbank” vor trece la BEM, ceea ce înseamnă că deponenţii băncii căreea i s-a retras licenţa vor deveni automat deponenţi ai BEM, asigurîndu-se în acest mod protejarea tuturor drepturilor lor.
Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a făcut un apel către toţi deponenţii şi clienţii „Investprivatbank” să manifeste spirit de înţelegere, or prin această operaţiune de procurare, statul garantează integritatea tuturor mijloacelor financiare depuse pe conturile acestei bănci.
Serviciul de presă al Guvernului
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33