Vizualizări: 3283
PLDM cere transparenţa condiţiilor de contractare a creditului de 500 mln dolari oferit de Federaţia Rusă
Chişinău, 23 Iunie 2009 — Negocierea la Moscova a unui credit în valoare de 500 de milioane de dolari este un truc electoral al comuniştilor şi un şantaj politic asupra cetăţenilor Republicii Moldova a declarat marţi, 23 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat. „Salutăm disponibilitatea Federaţiei Ruse de a ne ajuta într-o perioadă dificilă, dar Moscova trebuie să înţeleagă că Republica Moldova nu se rezumă la Voronin şi la Partidul Comuniştilor. Considerăm că această acţiune este parte componentă din scenariul comuniştilor pentru alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie”, a specificat Vlad Filat. Preşedintele în exerciţiu şi-a depăşit atribuţiile funcţionale, or negocierea şi contractarea unor credite externe ţine competenţa Guvernului.
Pentru contractarea de noi credite externe sunt necesare două condiţii principale: modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2009 şi ratificarea acordului de împrumut de către Parlament. În lipsa unui parlament funcţional, aceste condiţii nu pot fi asigurate, fapt ce denotă încă o dată caracterul populist al promisiunii lui Voronin. La finele lunii mai, datoria externă contractată de Guvern constituia circa 800 de milioane de dolari, iar Legea bugetului de stat pentru anul 2009 stabileşte clar că la sfîrşitul anului datoria externă administrată de Guvern nu poate depăşi suma de 841 milioane de dolari. Astfel, un supliment de 500 de milioane dolari la datoria externă existentă va duce la creşterea cu 500 dolari a poverii financiare de pe umerii fiecărui angajat din Moldova.
Liderul liberal democrat a accentuat că discuţiile pe marginea contractării acestui credit au fost total netransparente. În acest sens, Vlad Filat a cerut autorităţilor centrale să asigure transparenţa actului de guvernare, să facă publice condiţiile de creditare, termenul de rambursare, dobînda şi proiectele investiţionale vizate de acest împrumut.
În acelaşi timp, Vlad Filat şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu acutizarea crizei economice ca urmare a incapacităţii guvernului de a absorbi eficient finanţările din exterior. O sumă importantă de 1,2 miliarde de dolari, promisă de donatorii externi (Guvernul SUA prin „Provocările mileniumului”, Comisia Europeană, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare) în calitate de granturi sau credite nerambursabile a fost deja ratată la sfîrşitul anului 2008 din cauza corupţiei şi a intereselor anumitor firme. În acest fel, Voronin urmăreşte să izoleze şi mai mult Republica Moldova şi să rupă definitiv relaţiile cu principalii parteneri de dezvoltare: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, BERD, Uniunea Europeană, a mai declarat Vlad Filat.
Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33