Vizualizări: 3444
Comunicat de presă cu privire la lansarea Campaniei PLDM „Viitorul e lîngă tine! Implică-te!”
Chişinău, 1 Iunie 2009 — Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că situaţia copilului în Republica Moldova este una extrem de complicată. Un număr foarte mare de copii cresc în afara cadrului familiei, dar şi a preocupărilor statului. Condiţiile economice, crizele sociale ciclice prin care trece Republica Moldova au afectat în mod direct calitatea vieţii copiilor. Familia nu mai constituie un reper social puternic, iar un număr extrem de mare de copii au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor şi educaţie în cadrul familiei. Aproximativ 30% din copiii moldoveni cresc fără părinţi. Fiecare al nouălea copil din Moldova are unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă peste hotare, numărul lor total fiind de peste 100 de mii. 95 la sută din copiii aflaţi în orfelinate au părinţii în viaţă. Este tragic să realizăm că ţara noastră s-a transformat într-un orfelinat gigantic cu “orfani sociali” ai căror părinţi şi-au motivat abandonul spunînd că “le pasă de copiii lor” …
În lipsa unei familii puternice copiii devin ţinta lumii criminale şi a traficanţilor de droguri. Ei cresc fără afecţiunea necesară unei dezvoltări normale, ceea ce îi va afecta pe termen lung şi, în consecinţă, nu vor fi capabil să construiască şi să întreţină o familie în mod independent şi firesc. Drept consecinţe negative ale migraţiei asupra copilului rămas în afara familiei sunt asumarea unor roluri grele, negarea autorităţii persoanelor sub tutela cărora se află, dorul de părinţi, agresivitatea. Aceşti copii devin tupeişti, rebeli şi violenţi, iar ca soluţie pentru situaţia în care se află tot mai mulţi copii apelează la suicid.
PLDM face apel la toţi factorii sociali: familia, şcoala, biserica să intervină pentru a rezolva problema excluderii sociale, dar şi pentru a reda speranţa continuităţii şi prosperităţii societăţii moldoveneşti.
Partidul Liberal Democrat din Moldova a lansat cu ocazia Zilei Mondiale a Copilului acţiunea de caritate „Viitorul e lîngă tine! Implică-te!”. Aceasta are ca scop ajutorarea copiilor aflaţi în dificultate şi presupune o activitate de lungă durată.
Aproximativ 30 de familii vulnerabile din 6 localităţi din suburbiile Chişinăului vor primi astăzi de la deputaţii PLDM jucării şi rechizite şcolare, colectate de Organizaţia de Tineret a PLDM. Acesta este doar începutul unei campanii mai ample, de acumulare de ajutoare, derulată de tineretul liberal democrat, pentru copiii aflaţi în dificultate. Pe parcursul lunilor de vară la sediile teritoriale ale PLDM vor fi acumulate ajutoare necesare copiilor nevoiaşi în procesul de şcolarizare.
În cadrul Zilei Mondiale a Copilului organizaţiile de femei şi de tineret ale PLDM desfăşoară un şir de manifestaţii menite să atragă publicul în acţiuni cultural educative. În Scuarul Catedralei din capitală vor fi organizate astăzi spectacole, jocuri de animaţie cu participarea copiilor, concursuri de desen pe asfalt, poezie şi logică, iar cei mai buni vor fi premiaţi. De asemenea, în perioada 1-5 iunie, în 15 localităţi rurale din raioanele Teleneşti, Orhei, Rezina, Hînceşti şi Nisporeni va fi prezentat spectacolul pentru copii „Marionetele vesele”.
Serviciul de presă al PLDM
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33