Vizualizări: 900
Întrevederi bilaterale ale Ministrului Andrei Stratan la ONU
30 Septembrie 2008 — La 29 septembrie curent, în contextul participării la segmentul înalt al sesiunii a 63-a a Adunării Generale a ONU, dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o serie de întrevederi bilaterale.
În cadrul întrevederii cu dl David Kramer, Asistentul Secretarului de Stat pentru Problemele Democraţiei, Drepturilor Omului şi Muncii, Viceprim-ministrul a exprimat înalte aprecieri vis-a-vis de parteneriatul moldo-american şi, în special, pentru susţinerea politică constantă din partea SUA şi asistenţa valoroasă în promovarea reformelor democratice şi economice în Republica Moldova. Dl A. Stratan a informat interlocutorul că Guvernul RM a luat cunoştinţă de Raportul pentru anul 2008 cu privire la libertatea cultelor religioase difuzat de Biroul pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncii al Departamentului de Stat şi va aborda aspectele menţionate în raport. Aprecieri aparte au fost date sprijinului american prin includerea Republicii Moldova în programele Corporaţiei „Provocările Mileniului”, care demonstrează aprecierea pozitivă dată de autorităţile americane reformelor democratice, economice şi sociale promovate de actuala conducere a RM.
La întrevederea cu dl David Merkel, Adjunctul Asistentului de Stat al SUA pentru probleme euro-asiatice, interlocutorii au abordat colaborarea continuă a Republicii Moldova cu partea americană în vederea soluţionării conflictului transnistrean. În acelaşi context, a fost menţionat că SUA este considerat un partener credibil al Republicii Moldova în procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi susţinător al aspiraţiilor de integrare europeană ale ţării noastre. Dl Andrei Stratan a apreciat declaraţiile dnei Condoleezza Rice, Secretar de Stat al SUA, expuse pe data de 18 septembrie curent în cadrul briefing-ului organizat de Centrul George Marshall Fund.
Utilizând posibilitatea întrevederilor cu cei doi demnitari americani, şeful diplomaţiei moldoveneşti a exprimat recunoştinţa Guvernului RM pentru acordarea de către Ambasada SUA la Chişinău a asistenţei financiare în depăşirea consecinţelor inundaţiilor grave din vara acestui an.
În cadrul întrevederii bilaterale cu dl Ali Babacan, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, dl Andrei Stratan a subliniat importanţa continuării dialogului politic dintre Republica Moldova şi Republica Turcia, care poartă un caracter amical şi constructiv, inclusiv la cel mai înalt nivel. În acest sens, a fost menţionată deschiderea în luna martie 2008 a Consulatului General al RM în Istanbul. Referindu-se la cooperarea pe plan economic, Ministrul moldovean a salutat nivelul relaţiilor economice existente între statele noastre şi a subliniat importanţa activităţii Comisiei mixte moldo-turce pentru colaborare comercial-economică şi tehnico-ştiinţifică. În altă ordine de idei, miniştrii au efectuat un schimb de opinii asupra problemelor stringente cu care se confruntă comunitatea internaţională şi a rolului ONU în soluţionarea problemelor globale. Părţile au convenit asupra susţinerii reciproce a candidaturilor statelor lor în diverse organe ale ONU.
La întrevederea cu Ministrul Afacerilor Externe al Bosniei şi Herzegovina, dl Sven Alkalaj, a fost subliniată necesitatea aprofundării relaţiilor de colaborare între statele noastre pe plan bilateral şi multilateral. În acest sens, dl Viceprim-ministru a dat aprecieri cooperării între Republica Moldova şi Bosnia şi Herzegovina în cadrul Iniţiativei Central-Europene, SEECP şi alte instituţii regionale. Miniştrii au procedat la un schimb de opinii şi în ce priveşte progresele atinse la nivel naţional în procesul de integrare europeană a statelor noastre, convenind să facă un schimb de experienţă în acest sens. În altă ordine de idei, dl Andrei Stratan Stratan a informat interlocutorul cu privire la iniţiativele Republicii Moldova în contextul deţinerii preşedinţiilor în o serie de organizaţii regionale din Europa de Sud-Est.
După luarea de cuvânt în plenara Adunării Generale a ONU, dl Viceprim-ministru Andrei Stratan a prezidat şedinţa Adunării Generale, în calitate de Vice-preşedinte al Adunării Generale al ONU. Republica Moldova a fost aleasă în calitate de Vice-preşedinte a Adunării Generale pe durata sesiunii a 63-a a acesteia.
Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33