Vizualizări: 1129
Guvernul a început discuiţile cu partea Chineză în vederea acordării unor împrumuturi tehnice pentru proiecte de infrastructură
Chisinau, 30 Aprilie 2009 — Prim-viceprim-ministrul Igor Dodon, ministru al Economiei şi Comerţului a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipontenţiar al Chinei în Republica Moldova, dl Shi Longzhuang, în cadrul căreia au fost purtate discuţii privind acordarea unor împrumuturi tehnice pentru proiecte de reabilitare şi construcţie a drumurilor. La întrevedere a participat şi ministrul Finanţelor, Mariana Durleşteanu, şi ministrul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Vladimir Baldovici.
Idea contractării unui credit tehnic de la Guvernul Republicii Populare Chineze a fost lansată în cadrul întrevederii de miercuri a Preşedintelui Vladimir Voronin cu ambasadorul Shi Longzhuang. În cadrul aceleiaşi întrevederi, şeful statului a trasat drept obiectiv pentru următorii patru ani construcţia şi reconstrucţia a cel puţin 500 de kilometri de drumuri.
Prim-viceprim-ministrul Igor Dodon a declarat, în cadrul întrevederii de astăzi, că proiectele de infrastructură vor asigura noi locuri de muncă, întrări de valută ce vor garanta stabilitatea pieţii valutare, şi vor da un nou impuls dezvoltării tuturor sectoarelor economiei naţionale implicate sau tangente cu domeniul construcţiilor, sectoare care au de suferit în urma crizei financiare şi economice globale.
Părţile au convenit asupra necesităţii unor întrevederi bilaterale la nivelul miniştrilor de finanţe şi de construcţii ai ambelor ţări în perioada imediat următoare.
Serviciul de presă al Guvernului
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33