Nume
Parola
Vizualizări: 1203
Declaraţie privind continuarea terorii comuniste in Republica Moldova
Chisinau, 17 Aprilie 2009 — Primăria municipiului Chişinău constata cu regret ca teroarea regimului comunist asupra populatiei civile continua. Desi s-a anuntat incetarea represiunilor, continuam sa inregistram cazuri de aplicare a fortei fizice de catre politie asupra cetatenilor. Guvernul are o atitudine cinica si iresponsabila. Pe langa faptul ca cei retinuti sunt baturi, torturati, supusi unui tratament inuman si degradant, politia percepe bani de la peroanele arestate pentru perioada aflarii in detentie, iar oficiali ai Republicii Moldova si-au permis sa spuna ca nu este vorba de leziuni corporale in cazul victimelor represiunilor, ci de vopsea. Pana in prezent Guvernul a respins demersurile ONG-urilor de aparare a drepturilor omului, ale autoritatilor locale in comisariatele de politie si in penitenciarele din Republica Moldova unde are loc aplicarea violentei asupra celor retinuti. Sunt inregistrate cazuri de amenintari in adresa celor care au depus marturii impotriva politiei, asupra violentei aplicate in perioada detentiei. Vadim Ugureanu a fost amenintat ca „nu va scapa viu daca va continua sa relateze presei” despre cele intamplate. Comunicăm că potrivit informaţiilor acumulate in continuare sunt cel puţin 3 persoane dispărute: Donici Serghei, 19 ani, Galinschi Alexandru, 27 ani, Tudorache Mihail, 23 ani, Insistam asupra desfasurarii unei investigatii internationale asupra violarilor grave si masive a drepturilor omului constatate in Republica Moldova in ultimele 10 zile. Vicimele insista asupra unor interventii prompte si eficiente. Ne îngrijorează faptul că până în prezent nu au fost trimise sau formate misiuni speciale pentru verificarea situaţiei la faţa locului, în locurile de detenţie. Pe această cale cerem comunităţii internaţionale implicare imediată şi insistăm asupra: • Opririi tratamentului inuman şi degradant, a torturii în locurile de detenţie; • Încetării terorii, a răpirilor de persoane, a ameninţărilor şi a intimidărilor; • Asigurării accesului avocaţilor, a ONG-urilor şi a presei în locurile de detenţie; • Garantării drepturilor persoanelor reţinute, în primul rând la apărare; • Informării depline asupra reţinerilor efectuate şi a incriminărilor aduse; • Pedesirii celor vinovaţi de comiterea abuzurilor menţionate;. Fapte noi: Mihailov Vitalie - hemoragie subtotala in segmentul lateral al sclerei ochiului sting, excoriatii pe cap si git, echimoze - 35 ani, oprit in strada de trei politisti in fata Ministerului Apararii pe 15 aprilie. Nu a participat la proteste, i s-a cerut sa prezinte actele, dupa care a fost lovit cu pumnii si picioarele. Exista marturie audio, certificat medico legal. Gumenii Chiril - comotie cerebrala, fractura deschisa a gambei, multiple contuzii ale tesuturilor moi - elev in clasa a 8 A scoala Nr.52 din Chisinau, anul nasterii 1988, nu a participat la protest, retinut pe 9 aprilie, in fata Guvernului, batut de persoane necunoscute imbracate in civil, urcat intro masina, dus in directie necunoscuta si intrebat cite sticle a stricat la Parlament si Presedentie, dupa care iarasi batut. Exista marturie audio. Grecu Vadim- comotie cerebrala, coaste rupte, contuzie faciala: 21 ani, student ASEM, nu a participat la protest, a fost retinut pe data de 7 aprilie noapte, in fata Parlamentului. Batut cu pumnii si picioarele in strada, tarat pe jos, apoi dus la Comisariatul general de politie, ulterior din cauza starii grave fiind transportat la spitalul de urgenta. Exista marturie audio, certificat medico legal. Raileanu Nelu- torturat, comotie cerebrala, contuzie a tesuturilor moi ale capului, sindrom asteniovegetativ: 20 ani, elev, nu a participat la protest, retinut pe 07.04.09 in jurul orelor 19:00 pe str.Puskin in fata Palatului National batut si dus la Comisariatul Buiucani, impus sa semneze declaratii precum ar fi participat la protest si batut pentru refuzul de a le semna. Exista marturie audio, certificat medico legal. Gavrilă Vasile - contuzie cu revărsări sangvine pe obraz, echimoze pe obraz: 18 ani, elev in clasa a XII, liceul “George Cosbuc”. Nu a aprticipat la protest, retinut noaptea pe 8 aprlie in jurul orelor 0:30 in apropiere de Primaria Chisinau, dus la Comisariatul general de politie, batut si torturat, impus sa semneze declaratii fara ca sa le citeasca. Exista marturia audio, video si certificat medico legal Gheorghe Moisei – fractuira picior, comotie cerebrala, 47 ani, tata a doi copii, participant pasnic la protest, retinut pe 10 aprilie 2009, dus la Comisariatul Buiucani apoi la Comisariatul Centru, batut in ambele comisariate. Chitanta de achitare a sumei de 81 lei pentru periaoda dententiei la politie, contravaloarea hranei si a intretinerii. Cu respect, Dorin Chirtoacă, Primar general al municipiului Chişinău