Nume
Parola
Vizualizări: 1103
Cu prilejul apropiatelor Sărbători de Paşti, Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a fost felicitat de Egumena Benedicta, stareţa Mănăstirii Sfintei Treimi din satul Frumoasa
Chişinău, 16 Aprilie 2009 — În numele maicilor din cadrul Mănăstirii Sfintei Treimi din satul Frumoasa, Egumena Benedicta, stareţa lăcaşului sfînt, i-a adresat şefului statului urări de pace şi prosperare, de noi realizări în activitate întru binele ţării şi a poporului. Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Preşedintele a primit în dar un miel. Preşedintele Vladimir Voronin a susţinut procesul de restabilire a hramului Adormirea Maicii Domnului din cadrul Mănăstirii Sfintei Treimi din satul Frumoasa, pentru care a donat anterior nouă clopote noi, precum şi o unitate de transport. Serviciul de presa al Preşedintelui Republicii Moldova