Vizualizări: 2595
SCRISOARE DESCHISĂ PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA, VLADIMIR VORONIN
Chişinău, 25 Septembrie 2008 — Domnule Preşedinte,
Nu sunt adeptul scrisorilor ca modalitate de comunicare politică, dar lipsa unor informaţii oficiale în negocierile privind reglementarea diferendului transnistrean şi importanţa acestora pentru existenţa Republicii Moldova ca entitate statală m-a determinat să vă adresez această scrisoare.
În ultimul timp, preponderent din presa străină, aflăm despre o preconizată reglementare rapidă a problemei transnistrene. Caracterul secret al negocierilor pune în pericol identificarea unei soluţii durabile a diferendului transnistrean, trezind dubii privind adevăratul scop al acestor tratative.
Lipsa transparenţei şi refuzul de a consulta partidele de opoziţie şi societatea civilă în problema transnistreană fac ca acţiunile Dvs. să fie privite cu îngrijorare de întreaga societate. Indiferent de caracterul intenţiilor Dvs., sau al altor forţe implicate în procesul de reglementare a problemei transnistrene, este cazul să reţineţi că ele vizează fiecare cetăţean în parte şi Republica Moldova, în general.
În calitatea mea de preşedinte al unui partid de opoziţe, care a analizat atent politica promovată de Dvs. în procesul de soluţionare a diferendului transnistrean, îmi exprim neîncrederea faţă de posibilitatea Dvs. de a negocia o soluţie în interesul naţional al Republicii Moldova.
Vă atrag atenţia că, în 1992, în timp ce Dvs. vă aflaţi la Moscova, mii de moldoveni au luptat cu arma în mână şi au murit pentru independenţa şi integritatea ţării pe care o conduceţi. În calitate de şef al statului, chiar şi pentru ultimele şase luni de mandat, aveţi obligaţia nu doar legală, dar şi morală de a vă abţine de la orice acţiuni ce ar submina regimul constituţional al Republicii Moldova.
Sunt ferm convins că reglementarea problemei transnistrene necesită coeziunea întregii clase politice şi a societăţii civile. Problema raioanelor din estul Moldovei este mult prea importantă pentru ca o singură persoană să decidă soarta lor şi viitorul Republicii Moldova.
De aceea, vă îndemn să iniţiaţi imediat consultări cu partidele politice, cu societatea civilă astfel încît să fie posibilă identificarea unei soluţii ce ar reflecta opinia majorităţii cetăţenilor şi ar conduce la o reglementare durabilă a diferendului transnistrean.
Îmi exprim speranţa că, în acest moment crucial pentru viitorul Republicii Moldova, veţi reuşi, spre deosebire de alte cazuri, să păşiţi peste interesele personale şi de partid şi veţi ţine cont de voinţa poporului pe care-l conduceţi.
Vladimir Filat,
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova,
deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33