Nume
Parola
Vizualizări: 2846
PROCESUL ELECTORAL CONTINUĂ, NEREGULILE CURG
Chișinău, 5 Aprilie 2009 — Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte - „Coaliţia 2009”, prin intermediul organizaţiilor membre, observă derularea alegerilor pentru desemnarea reprezentanților în Parlamentul Republicii Moldova din 5 aprilie 2009. În acest comunicat sunt prezentate problemele înregistrate între orele 10:00 şi 15:00. Intimidarea observatorilor LADOM. Observatorii LADOM din localitățile Opaci (Căuşeni) şi Baurci (Găgăuzia) sunt intimidaţi de membrii biroului electoral al secţiilor de votare şi le este intrezis dreptul la liberă circulaţie în cadrul secțiilor în pofida faptului că în activitatea lor nu împiedică desfăşurarea procesului electoral. Influenţarea alegătorilor. Un membru al biroului electoral al secţiei de votare din Ecaterinovca (Cimişlia) influenţează alegătorii, indicîndu-le acestora, la eliberarea buletinelor de vot, pentru cine să voteze. Primarul din această localitate transportă alegătorii cu maşina de serviciu îndemnîndu-i pe aceştia să voteze pentru PCRM. Intimidarea alegătorilor. Aproximativ 10 alegători din localitatea Chiţcani din stînga Nistrului au fost opriţi la punctul de trecere, fiind percheziţionaţi şi ameninţaţi de către forţele separatiste. Continuarea agitaţiei electorale - La Consiliul Electoral de Circumscripţie din Drochia pînă la ora 9.00 a fost afişat portretul lui Vladimir Voronin, la intervenţia CEC, acesta a fost scos. - În secţia de votare din Chircăieşti (Căuşeni) reprezentantul AMN s-a aflat timp îndelungat în secţie fără a avea acreditare. - În preajma secţiei din Baurci (Găgăuzia) au fost observate persoane care aveau materiale agitaţionale ale PSD. - În preajma secţiei de votare din localitatea Şendreni (Nisporeni) a fost observat afişaj electoral al PCRM. Nerespectarea procedurilor prevăzute de lege - Neaplicare ştampilei „Alegeri 05.04.09” pe actele de identitate. Preşedinţii Consiliilor Electorale de Circumscripţie din Briceni şi Ştefan-Vodă le-au spus membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare să permită votarea fără aplicarea ştampilei “Alegeri 05.04.09”. Ca urmare, alegătorii din localităţile Trestieni, Pererîta, Şirăuţi (Briceni) şi-au exprimat votul fără a li se aplica ştampila în buletinul de identitate, iar în cazul Consiliului Electoral din Ştefan Vodă, Judecătoria l-a obligat pe acesta să dispună aplicarea ştampilei în buletinul de identitate în toate secţiile de votare. - Prezenţa persoanelor neautorizate în incinta secţiilor de votare. În secţia de votare din Opaci (Căuşeni) poliţistul de sector s-a aflat în incinta secţiei de votare timp îndelungat (15 min a stat de vorbă cu preşedintele comisiei). - Certificate de vot eliberate cu abateri de la legislaţie. Locuitorilor din satul Tigheci (Leova) le-au fost eliberate certificate de vot fără a fi radiaţi din listele de bază şi fără a semna că au primit aceste certificate. Pentru primirea certificatelor, aceşti alegători au semnat duminică 05.04.09. - Probleme legate de listele electorale. Liste greşite au fost sesizate în secţiile nr. 143 și 230 din municipiul Chişinău. În liste au fost introduse greşit seria şi numarul unor buletine de identitate. - Votarea cu acte inadecvate. Un alegător din localitatea Hîrtop (Cahul) a votat cu paşaportul de străinătate. Alegătorii din Sălcuţa (Căuşeni) au votat în baza copiilor buletinelor de identitate. În secţia nr. 39 din localitatea menţionată, doi alegători şi-au exprimat votul fără a avea viză de reşedinţă sau certificat de vot. - Număr insuficient de buletine de vot. În mai multe secţii de votare a fost înregistrat un număr insuficient de buletine de vot. Astfel, în listele electorale ale secţiei de votare din satul Hăsnăşenii Noi (Drochia) sunt incluşi 853 de alegători, dar biroului secţiei de votare i-au fost repartizate 734 de buletine de vot. În satul Lazo sunt înregistraţi 385 de alegători, dar biroului electoral al secţiei de votare i-au fost repartizate 282 de buletine de vot. - Limitarea dreptului la vot a persoanelor care vorbesc limba de stat. În secţiile de votare din satul Maximovca (Anenii Noi) şi Maramonovca (Drochia) au fost repartizate buletine de vot doar în limba rusă. - Proasta amenjare a secţiilor de votare. Secţia de votare din Tvardiţa (Găgăuzia) nu corespunde standardelor legale. Secţia este amplasată pe un coridor lung cu iluminare proastă, reducând astfel câmpul vizual al observatorilor. - Prezenţa mai multor persoane în cabina de vot. La secţia nr. 144 din Chişinău au fost observate cazuri în care mai multe persoane intrau simultan în cabina de vot. (Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Rima Plăcintă, LADOM, 068091514)

Autor: Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă