Vizualizări: 995
Parlamentul Republicii Moldova se va convoca în sesiunea de toamnă în ziua de 25 septembrie 2008
Chişinău, 19 Septembrie 2008 — Această decizie a fost luată în cadrul şedinţei de astăzi a Biroului permanent al organului legislativ suprem al republicii.
Biroul permanent a aprobat, de asemenea, şi proiectul agendei de lucru a Parlamentului pentru primele două săptămîni ale sesiunii. Tradiţional, în prima şedinţă plenară vor lua cuvîntul Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, şi liderii fracţiunilor parlamentare. Membrii Biroului permanent au decis, ca în aceeaşi zi, la 25 septembrie, Guvernul să prezinte informaţii despre lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale din vara anului curent şi despre negocierile tripartite Guvern – Patronat – Sindicate privind salarizarea în sistemul bugetar. Conducerea Băncii Naţionale urmează să informeze deputaţii despre situaţia pe piaţa valutar-monetară a Republicii Moldova.
Proiectul ordinii de zi include şi peste 20 de documente de ordin politic, economic, juridic şi social. Printre acestea o serie de amendamente la legile cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe, la legea cu privire la întreprinderile de stat şi legea salarizării, la legea despre preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului, la Codul penal şi Codul de executare ale Republicii Moldova.
În această perioadă deputaţii urmează să ratifice şi o serie de acorduri internaţionale, inclusiv acordurile cu Republica Federală Germania privind colaborarea financiară, cu Republica Slovacă privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, a Convenţiei-cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate, să aprobe Declaraţia Comună privind instituirea Consiliului Regional de Cooperare.
Secţia Relaţii cu Mass Media a Parlamentului Republicii Moldova
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33