Nume
Parola
Vizualizări: 2680
Declaraţie privind acţiunile guvernului împotriva producătorilor de struguri şi soluţiile PLDM pentru depăşirea acestei situaţii
Chişinău, 19 Septembrie 2008 — Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că acţiunile Guvernului au provocat o situaţie de criză în domeniul comercializării strugurilor. Ca urmare a barierelor impuse la exportul strugurilor şi a vinului în vrac, viticultorii riscă să-şi piardă întreaga recoltă din acest an. Embargoul impus de Federaţia Rusă la importul vinurilor moldoveneşti şi interzicerea de către Guvernul Republicii Moldova a exportului vinului în vrac au făcut ca cea mai mare parte a producţiei de vinuri din ultimii 3 ani să rămînă stocată la întreprinderile vinicole, diminuînd drastic profiturile acestora. Peste 70 de întreprinderi de procesare nu sunt gata din punct de vedere tehnologic şi financiar pentru procesarea strugurilor din recolta nouă. Aceste probleme determină incapacitatea de achiziţionare a materiei prime şi, respectiv, preţuri foarte joase de cumpărare a strugurilor de către fabricile de vinuri. Acţiunile Guvernului au înrăutăţit şi mai mult situaţia. Agenţia „Moldova-Vin” prin impunerea preţurilor minime la export de 4 lei per kg la soiurile albe şi de 5 lei per kg la soiurile roşii a blocat practic exporturile de struguri, în condiţiile în care preţurile pe piaţa internă sunt de 1-2,5 lei pentru un kg. Agenţia „Moldova-Vin” a impus şi alte condiţii ilegale, printre care înregistrarea obligatorie a contractelor de export, stabilirea punctelor vamale prin care se pot efectua exporturile şi achitarea integrală a costului materiei prime la momentul livrării. Partidul Liberal Democrat din Moldova califică acţiunile Agenţiei „Moldova-Vin” drept ilegale şi abuzive. Pentru redresarea situaţiei din sectorul vini-viticol şi pentru prevenirea falimentului acestei ramuri agro-industriale, cerem Guvernului să întreprindă neîntîrziat următoarele acţiuni: - Liberalizarea exportului strugurilor şi a vinului în vrac, prin eliminarea tuturor barierelor impuse; - Alocarea din Bugetul de stat a fondurilor pentru creditarea achiziţionării strugurilor de la producătorii locali de către întreprinderile de procesare, pentru a se evita compromiterea recoltei. Creditarea trebuie să fie una subvenţionată şi pe termen lung. Partidul Liberal Democrat din Moldova cere Guvernului să adopte o atitudine responsabilă şi să asigure celor peste 150 mii de producători din domeniul viticulturii condiţii adecvate pentru comercializarea producţiei de struguri din anul curent. Partidul Liberal Democrat din Moldova