Vizualizări: 959
Modalităţile de colaborare între Curtea de conturi şi Guvern au fost examinate într-o şedinţă comună a conducerii celor două instituţii de stat
Chişinău, 18 Septembrie 2008 — Preşedintele Curţii de conturi, Ala Popescu a informat asupra dificultăţilor cu care se confruntă Curtea în activitatea sa, precum şi despre lacunele depistate în urma controalelor efectuate.
Au fost constate, în particular, capacităţile insuficiente a subdiviziunilor financiar-contabile de planificare strategică a gestionării resurselor, bazată pe bugetarea de programe, necesitatea auditului resurselor naturale, necesitatea eficientizării utilizării patrimoniului public şi a investiţiilor capitale.
În acest context, Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a cerut miniştrilor să acorde o mai mare atenţie executării hotărîrilor Curţii de conturi şi a dispus monitorizarea executării acestora de către Aparatul Guvernului. S-a decis ca odată în semestru rapoartele de executare a recomandărilor Curţii de conturi pe sectoare ale economiei urmează a fi audiate în şedinţe publice.
Serviciul de presă al Guvernului
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33