Nume
Parola
Vizualizări: 3423
O noua etapă de cooperare cu FAO
25 Februarie 2009 — Pe data de 25 februarie 2009 a avut loc întrevederea domnului V. Ostalep, Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene cu doamna Fernanda Guerrieri, Reprezentant regional adjunct al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură, aflată în prima sa vizită la Chişinău cu ocazia înmânării scrisorilor de acreditare. În cadrul întrevederii au fost discutate principalele direcţii de cooperare în contextul crizei alimentare globale, securităţii alimentare şi schimbărilor climaterice, precum şi rolul Republicii Moldova în abordarea acestor probleme la nivel internaţional în calitate de membru al organizaţiei şi al unor structuri subsidiare decizionale FAO. Menţionând tendinţa pozitivă în dezvoltarea agriculturii locale înregistrată în ultima perioadă, Reprezentanta FAO a subliniat importanţa promovării intensive a potenţialul agricol al Republicii Moldova prin parteneriate multilaterale şi bilaterale, în acest sens fiind evidenţiat rolul organizaţiei în mobilizarea fondurilor şi eficientizarea implementării proiectelor de asistenţă pentru dezvoltarea agriculturii. S-a accentuat că în următorii 5 ani activitatea oficiului regional FAO se va fundamenta pe o strategie de cooperare axată pe 3 directive principale: susţinerea micilor fermieri, protecţia resurselor naturale şi deschiderea oportunităţilor mai largi în sfera agro-businessului. Domnul Valeriu Ostalep a apreciat cooperarea existentă dintre Republica Moldova şi FAO şi contribuţia organizaţiei în vederea adoptării şi implementării Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă a Agriculturii şi atenuarea consecinţelor calamităţilor naturale din 2007-2008. Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a subliniat, de asemenea, posibilitatea intensificării dialogului în domeniu în contextul noului document de cooperare RM-UE, care să includă aspecte prioritare ce ţin de dezvoltarea agriculturii şi promovarea unor proiecte şi parteneriate în vederea creşterii exporturilor producţiei agricole moldoveneşti în Europa. În finalul întrevederii Viceministrul de externe a exprimat disponibilitatea susţinerii activităţilor oficiului regional FAO şi a intensificării iniţiativelor naţionale în cadrul organizaţiei. Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul