Vizualizări: 1994
DESPRE OAMENII CARE SCRIU ISTORIE!
9 Octombrie 2020 — De mai mulți ani auzim în spațiul public că nu avem modele, personalități care nu ne-au trădat idealurile naționale, nu și-au schimbat pălăriile în funcție de culorile partidelor care ajungeau la putere. E adevărat, puțini au reușit să-și păstreze verticalitatea, cu toate acestea, asemenea Oameni există, problema este că de multe ori nu-i observăm, nu-i promovăm, nu le recunoaștem valoarea, cel puțin atât timp cât aceștia sunt printre noi. Asemenea exemple nu convin celor care se simt cu pufușor pe botișor, deoarece ei sunt o dovadă a faptului că se poate de trăit fără frică, fără a-ți călcă demnitatea și idealurile în picioare. Ne-ar fi mult mai ușor să credem în viitorul acestui stat dacă i-am identifica, dacă în loc de aceleași fețe ale unor pretinși formatori de opinie sau politicieni certați cu legea, am vedea la televizor Oameni care sunt un exemplu pentru toți, care ne motivează să nu cedăm, să nu plecăm, să nu ne descurajăm, dar să punem umărul și împreună să facem schimbarea aici, acasă.
Unul dintre acești Oameni este Tatiana Badan, primar de Selemet, Cimișlia, președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Unitatea CALM și rezultatele obținute în domeniul democrației locale se datorează și acestei personalități. În cele mai grele perioade pentru democrația din Republica Moldova, când deja cunoșteam ce înseamnă libertate, când aleșii locali erau intimidați prin intermediul dosarelor penale deschise doar pentru că se tăia un arbust uscat din localitate, Tatiana Badan a avut curajul să iasă în fața tuturor și să spună că ne-am săturat să trăim cu frică, că oamenii din satele și orașele noastre merită să aibă servicii și condiții mai bune, că trebuie să elaborăm politici ce i-ar motiva pe conaționalii noștri să nu mai plece peste hotare, că legea trebuie să fie respectată de toți, iar primari care contribuie la dezvoltarea comunităților lor să fie lăsați în pace, indiferent de apartenența lor politică.
La mulți ani, Tatiana Badan, suntem mândri și recunoscători destinului că facem parte din aceeași echipă, că sunteți un model de urmat! Să ne trăiți!
Vă invităm să urmăriți discursul Tatiana Badan din 1 februarie 2018 de la întrevederea primarilor cu autoritățile centrale ale statului:
https://www.youtube.com/watch?v=e1RVcIlf3VA
Cu deosebit respect, marea familie a CALM!

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33