Vizualizări: 2036
Egalitatea de gen și dezvoltarea abilităților de conducere a femeilor primar – subiecte promovate de CALM și UN WOMEN!
13 August 2020 — O nouă sesiune de instruire pentru femeile primar la primul mandat a fost organizată de către Congresul Autorităților Publice Locale din Moldova (CALM) în parteneriat cu UN Women – Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor, finanțată de Suedia. Temele evenimentului din 12 august au fost: „Egalitatea de gen la nivel local, liderismul feminin” și „Practici, abilități și competențe de conducere în activitatea unei femei primar”.
Svetlana Andrieș, specialist de programe în cadrul UN Women a afirmat în debutul evenimentului că Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor susține femeile de pe întregul glob în combaterea stereotipurilor și a violenței, în promovarea femeilor în funcții de conducere, pentru a avea o reprezentare echilibrată în toate domeniile. Svetlana Andrieș a menționat că în cadrul acestei serii de instruiri femeile primar vor avea parte de expertiza specialiștilor cu o vastă experiență.
Președintele Rețelei Femeilor Primar din cadrul CALM Larisa Voloh, primar la al patrulea mandat în satul Palanca, Ștefan Vodă a vorbit despre egalitatea de gen, aducând exemple de inegalitate între femei și bărbați, prezentând unii factori ce îngreunează procesul de promovare a femeilor, dar și crearea condițiilor de participare a femeilor în procesul de luare a deciziilor, etc. De asemenea, Larisa Voloh a făcut o prezentare a normelor europene de respectare a principiului egalității de gen. „Avem o echipă de doamne primar bine pregătite, indiferent de numărul mandatelor. Sunt convinsă că și noi, cele cu mai multă experiență, avem ce învăța de la colegele noastre de la primul mandat”, a afirmat Larisa Voloh.
Secretarul general al Rețelei Femeilor Primar din cadrul CALM, coordonatorul Serviciului Cooperare Descentralizată și Rețele CALM Nadejda Darie a împărtășit din experiența sa de peste 20 de ani în calitate de primar al satului Zberoaia, Nisporeni cu femeile care recent au început această activitate. Nadejda Darie a explicat ce înseamnă să fii ales local, care sunt așteptările populației de la un primar, de ce este importantă transparența în activitate, cum cream parteneriate reușite la nivel local, etc. Nadejda Darie a prezentat mai multe exemple de cooperare cu cetățenii în beneficiul comunității.
În contextul în care în această perioadă, alături de medici și polițiști, aleșii locali sunt în prima linie în combaterea răspândirii infecției cu coronavirus, Oxana Bararu, primar al satului Hâncești, raionul Fălești a adus în discuție un subiect sensibil. „Ne confruntăm cu o situație când mai mulți oameni ascultă de indicațiile fețelor bisericești și nu ale unei femei primar, chiar dacă aceasta reprezintă statul la nivel local”, a atenționat Oxana Bararu.
Alesele locale au abordat și alte probleme cu care se confruntă în activitatea lor și au fost de părere că asemenea evenimente sunt extrem de necesare.
Potrivit reprezentantei Un Women Emilia Rusu, prezența până la finalul evenimentului a tuturor femeilor primar denotă interesul manifestat de acestea și importanța subiectelor abordate.
Expertul CALM Irina Luncașu a invitat femeile primar și la următoarele sesiuni de instruire ce se desfășoară în perioada 12 -20 august, unde vor fi abordate subiecte de interes pentru buna desfășurare a activității în comunitățile locale.
Evenimentul din 12 august face parte din programul „ Consolidarea capacităților și sprijin pentru femeile primar de la primul mandat în vederea exercitării efective a funcțiilor lor, inclusiv în contextul COVID-19″, implementat de Congresul Autorităților Publice Locale din Moldova (CALM), cu susținerea Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor – UN Women și este finanțat de Suedia.
Potrivit datelor NALAS- Rețeaua Asociațiilor Autorităților Locale din Sud-Estul Europei, Republica Moldova este lideră în Sud-Estul Europei după numărul femeilor primar.
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33