Vizualizări: 1823
Mihai Catan, primar de Molești, Ialoveni: „Fiecare localitate reflectă caracterul primarului"
18 Noiembrie 2019 — Mihai Catan este primar la al șaselea mandat în Molești, Ialoveni. Consideră că meseria de primar e una grea deoarece de la puterea locală începe tot, ea fiind aproape de cetățean și de nevoile acestuia iar cele mai multe probleme sunt soluționate de către autoritățile locale. Alesul local din Molești este de părere că atât timp cât încerci să faci politică la primărie șansa de a avea încă un mandat de primar este egală cu zero.
Ce vă motivează să vă dedicați aproape jumătate de viață localității Dvs?
Mihai Catan: Am o relație foarte bună cu localnicii, iar Moleștiul este un sat foarte consolidat din punct de vedere social. Avem foarte multe proiecte realizate cu contribuția populației. În ultimii 10 ani această contribuție a constituit vreo 7 milioane de lei doar în cadrul proiectelor investiționale.
Dar APL ce sume a reușit să aducă în localitate?
Mihai Catan: În ultimii 5 ani au fost valorificați circa 30 de milioane de lei în instituțiile de învățământ, Casa de Cultură, primărie, apeducte, gazoducte, drumuri, iluminare stradală, gaze naturale, etc.
Cum s-a reușit consolidarea oamenilor din localitate?
Mihai Catan: Cred că cel mai important factor este comunicarea, fără politică sau alte principii personale. Avem și audieri publice care se practică în foarte puține localități, periodic organizăm adunări cu localnicii în cele 19 sectoare ale satului. Astfel cele mai grele probleme au dispărut, a rămas să realizăm drumul Molești-Costești pentru care este nevoie de circa 12 milioane de lei. Cred că în următorii doi ani vom finisa lucrările.
Să înțelegem că după renovarea drumului Molești-Costești primarul va rămâne fără treabă?
Mihai Catan: Este foarte mult de lucru la capitolul asistență socială sau chiar îmbunătățirea calității vieții la domiciliu a persoanelor în etate și celor socialmente vulnerabile. La 1 octombrie am organizat Ziua internațională a persoanelor în etate, iar pe 3 decembrie vom marca Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. Avem o bună comunicare și cu aceste categorii de persoane și cred că din acest motiv avem și rezultatele scontate în localitate.
Populația Republicii Moldova îmbătrânește și această categorie de oameni rămâne fără atenția necesară...
Mihai Catan: Lucrurile diferă de la o localitate la alta. Foarte mult depinde de poziția Consiliului local, a autorităților locale, a aparatului primarului, de primar, în special. Eu cred că localitatea reflectă caracterul primarului. Noi avem servicii sociale dezvoltate, bine puse la punct. Zilnic sunt vizitate cel puțin zece familii și cam toate problemele acestora se soluționează.
Să înțelegem că nu aveți probleme cu școlarizarea copiilor, nu există furturi în localitate?
Mihai Catan: Avem foarte puține infracțiuni, nu doar la noi, dar în toate localitățile din Ialoveni. Avem o foarte bună conlucrare cu conducerea liceului din Molești, cu reprezentanții serviciului psihologic al liceului. Avem un grup de lucru unde toate problemele legate de abandon sau altele mai grave se discută și avem rezultate. Nu este totul ideal, mai sunt încălcări, unele neajunsuri dar, în general, este bine în localitate.
Nu ați avut niciun fel de temeri în campania electorală?
Mihai Catan: Nu. Am lucrat până în ultimul moment. Am avut o campanie electorală civilizată, ne-am înțeles cu adversarii să avem un discurs fără de atacuri la persoană, nu am avut nici un afișaj electoral, nici o inscripție, nimic.
Pentru a fi primar trebuie să ai vocație, să ai anumite calități sau este o meserie care se învață?
Mihai Catan: Trebuie să fii artist. Nu e atât de simplu să comunici cu populația. Nu fiecare poate vorbi fără emoții în fața publicului. Este o meserie grea, nu știu dacă este o bucurie sau o condamnare. Acum zece ani calitatea populației era alta. Influența mass-media, a plecărilor peste hotare este foarte mare, acum avem alți oameni. Mai apare o discordanță între viziuni dar până la urmă găsim limbă comună și mergem înainte.
Am observat că periodic apar unele tendințe de a discredita primarii...
Mihai Catan: Nu cred, deoarece primarul este unica persoană în stat care se alege prin vot direct în localități. Fiecare localitate își alege edilul și cred că are ceea ce merită. Cu care drept să-l critici? Oamenii au dreptul la vot liber, iar la alegerile locale nu se ține cont atât de mult de politic, cât de persoană. Este un grup foarte mare de primari care indiferent de partidul din care fac parte au șanse foarte mari de a lucra. Primarii sunt o pătură specifică în Republica Moldova fiindcă de la puterea locală începe tot, ea este aproape de cetățean și de problemele acestuia. Cele mai multe probleme le rezolvă autoritățile locale. Poate și se încearcă uneori de a discredita primarii dar, de obicei, acest lucru se întâmplă în campaniile electorale. Trebuie să înțelegem că tot timpul va fi cineva în opoziție. Contează ca opoziția să fie constructivă, nu distructivă.
Ce sfat le-ați da celor care acum au devenit primari?
Mihai Catan: Să aibă un dialog cât mai productiv și cât mai sincer cu alegătorii, indiferent de care parte au fost aceștia. Nu e normal ca după alegeri să încerci să te răzbuni pe cineva. Trebuie să uite, în general, de culoarea politică și să-și caute de treabă în localități. Atât timp cât încerci să faci politică la primărie șansa de a avea încă un mandat este egală cu zero. O greșeală fatală ar fi să concedieze angajații primăriei, în special contabilul sau secretarul Consiliului, cei care cunosc la perfecție materia. Ar fi bine să nu le fie rușine să întrebe, să se consulte cu ei în luarea deciziilor ce țin de partea financiară.
Vă mulțumim!

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33